Se circulă, din nou, pe ambele benzi pe A2 spre Constanţa

Publicat de , 28 iulie 2015, 18:03
La această oră se circulă pe ambele benzi pe Autostrada Soarelui, pe sensul către Constanţa.
Reamintim că timp de câteva ore s-a circulat doar pe o singură bandă, după ce un camion încărcat cu cereale, şi care se deplasa spre Capitală a rupt parapetul şi s-a răsturnat pe sensul opus.
Camionul şi remorca au fost ridicate de la locul accidentului, iar zona a fost curăţată de cerealele împrăştiate pe carosabil.