Încă o noapte tropicală în Dobrogea
Publicat de , 28 iulie 2015, 20:18
Vremea continuă să fie foarte caldă în Dobrogea. Chiar și noaptea.
Minimele nocturne nu vor coborî sub 19 grade Celsius în Dobrogea, însă pe litoral nu vom avea mai puțin de 25 de grade Celsius, la noapte, iar briza abia va adia, conform meteorologilor.
Conform atenționării emise de meteorologi, miercuri, 29 iulie şi joi, 30 iulie, valul de căldură se va intensifica în regiunile sudice şi estice.
În sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei şi în partea continentală a Dobrogei, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.