Ascultă Radio România Constanța Live

Apa, obiect de dispută între Franța și Elveția, pe fondul secetei amplificate de caniculă

Apa, obiect de dispută între Franța și Elveția, pe fondul secetei amplificate de caniculă

Publicat de , 28 iulie 2015, 20:01

Apa a devenit obiect de dispută între Franța și Elveția, în contextul secetei amplificate de canicula din ultimele săptămâni, scrie Huffington Post, relatând că autoritățile elvețiene și-au cerut scuze luni pentru neînțelegerea legată de pomparea unor mari cantități de apă din lacul Les Rousses din Franța efectuată de armata din Țara Cantoanelor pentru a asigura adăparea vacilor din zone elvețiene alpine.

Potrivit France 3, două elicoptere militare elvețiene au survolat, de mai multe ori, la 23 iulie, acest lac situat foarte aproape de granița dintre cele două țări, și au încărcat mari cantități de apă, întreaga acțiune derulându-se timp de mai multe ore sub ochii locuitorilor și a turiștilor aflați în zonă.

‘Am fost foarte surprinși. Am luat legătura cu autoritățile elvețiene, care au suspendat imediat operațiunea’, a explicat luni, la France Info, secretarul general al prefecturii Jura din Franța, Renaud Nury, în opinia căruia, ‘se pare că a fost o acțiune ilegală’.

Incidentul a deranjat cu atât mai mult cu cât, din cauza caniculei instalate de la începutul lunii iulie, în această comună franceză sunt instituite măsuri temporare de restricție a consumului de apă, fiind interzise udatul peluzelor și terenurilor de sport, umplerea piscinelor și spălarea mașinilor.

De cealaltă parte, armata elvețiană susține că ar fi anunțat în prealabil Parisul, dar că mesajul nu ar fi ajuns la factorii responsabili.

‘Am adresat chiar azi o scrisoare prefectului pentru a cere scuze în numele autorităților cantonale. Este vorba despre o *notă falsă* în comunicare, pe care o regretăm sincer’, a declarat, pentru Francetv info, șeful Statului Major din cantonul Vaud, Denis Froidevaux.

‘Am primit scuze oficiale, precum și o propunere de reglementare’ a problemei, a confirmat Renaud Nury.

Liceul „George Călinescu” va fi reabilitat și modernizat cu fonduri europene
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 13:31

Liceul „George Călinescu” va fi reabilitat și modernizat cu fonduri europene

Cu sprijin financiar european, clădirea Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanța va fi reabilitată din punct de vedere energetic...

Liceul „George Călinescu” va fi reabilitat și modernizat cu fonduri europene
CONSTANȚA: Înainte de alegerile prezidențiale, Serviciul Evidență Persoane va avea un program special de lucru cu publicul
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 13:24

CONSTANȚA: Înainte de alegerile prezidențiale, Serviciul Evidență Persoane va avea un program special de lucru cu publicul

În contextul desfășurării alegerilor pentru Președintele României, turul I în data de 4 mai 2025 și turul II în data de 18 mai 2025, pentru...

CONSTANȚA: Înainte de alegerile prezidențiale, Serviciul Evidență Persoane va avea un program special de lucru cu publicul
vaccin - unsplash.com
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 12:40

AUDIO | Europa înregistrează cel mai mare număr de cazuri de rujeolă din ultimii 25 de ani. România se află printre țările cu cele mai multe îmbolnăviri

Astăzi, se încheie Săptămâna Mondială a Imunizării, iar specialiștii atrag atenția că realizările obținute în eradicarea bolilor...

AUDIO | Europa înregistrează cel mai mare număr de cazuri de rujeolă din ultimii 25 de ani. România se află printre țările cu cele mai multe îmbolnăviri
primavara, pomi infloriti, meteo, vreme frumoasa - foto - Adina Sirbu
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 12:14

Vreme frumoasă în mini-vacanța de 1 Mai, în întreaga țară; averse de scurtă durată în zonele de deal și de munte

Vremea va fi în general frumoasă în mini-vacanța de 1 Mai, cu zile mult mai calde pentru această perioadă, în unele zone, însă vor apărea...

Vreme frumoasă în mini-vacanța de 1 Mai, în întreaga țară; averse de scurtă durată în zonele de deal și de munte
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 12:09

Navele de pasageri Vivaldi și A Rosa Flora au ajuns în Portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Vivaldi a făcut, azi dimineață, escală în portul Constanța cu turiști din Franța, Canada, Belgia și Spania. Nava...

Navele de pasageri Vivaldi și A Rosa Flora au ajuns în Portul Constanța
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 11:31

În Gara din Constanța va avea loc expoziția temporară – Cazinoul din Constanța în documente și fotografii de epocă

În acest an se împlinesc 115 ani de la inaugurarea Cazinoului din Constanța, iar reabilitarea acestei emblematice clădiri a orașului, monument...

În Gara din Constanța va avea loc expoziția temporară – Cazinoul din Constanța în documente și fotografii de epocă
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 11:24

TULCEA: Gradul de rezervare a pensiunilor din Deltă în minivacanța de 1 Mai – de circa 80%

Gradul de rezervare a pensiunilor din Delta Dunării în minivacanța de 1 Mai este de circa 80%, similar celui din perioada sărbătorilor pascale,...

TULCEA: Gradul de rezervare a pensiunilor din Deltă în minivacanța de 1 Mai – de circa 80%
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 11:00

De marți seară până joi dimineață, mai multe zone din Constanța rămân fără apă

La nivelul sistemului centralizat din municipiul Constanța se vor executa lucrări de conectare la rețeaua existentă a noilor magistrale. Aceste...

De marți seară până joi dimineață, mai multe zone din Constanța rămân fără apă