Patrule mixte de poliţişti români şi unguri
Publicat de , 27 iulie 2015, 18:01
Timp de o lună, patrule mixte de poliţişti români şi unguri se află la dispoziţia vizitatorilor în zonele turistice din Euroregiunea Bihor (România) – Hajdu Bihar (Ungaria).
În Bihor, patrulele mixte de politie vor actiona în Băile Felix şi Padis, iar patru agenti de politie bihoreni vor fi prezenţi în staţiunea Hajduszoboszlo din Ungaria, unul dintre cele mai mari stranduri în aer liber din estul Europei, cu un aflux mare de turisti români.
Acţiunea comună din perioada 27 iulie – 24 august se desfaşoară pentru al optulea an consecutiv, şi este menită să prevină victimizarea turiştilor din cele două ţari vecine.