Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, în arest la domiciliu

Publicat de , 24 iulie 2015, 17:53
Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, aflat în arest preventiv de la sfârșitul lunii mai, pentru luare de mită și efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, va fi plasat în arest la domiciliu începând de marți, în urma unei decizii a instanței.
Curtea de Apel Galați a respins, astăzi, o contestație făcută de DNA privind o decizie de miercuri a Tribunalului Galați, prin care primarul din Tulcea, Constantin Hogea, era plasat în arest la domiciliu, potrivit Mediafax.
Constantin Hogea este acuzat de procurorii DNA de luare de mită, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată.