Telegondolă până la Cota 2000, în Sinaia
Publicat de , 22 iulie 2015, 16:24
Telegondola care va ajunge la cea mai înaltă altitudine din Romania este în construcţie în staţiunea Sinaia. Noul tronson de telegondolă va pleca de la cota 1500 şi va ajunge la Cota 2000, lucrările fiind programate să fie încheiate la sfârşitul anului pentru a putea fi utilizată in sezonul de iarna.
Investiţia ,în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, este susţinută dintr-un credit contractat de primărie.
Vlad Oprea , primarul staţiunii Sinaia , a precizat miercuri, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că au fost demarate lucrările de excavare şi ridicare a stâlpilor care vor susţine instalaţia de transport pe cablu, pentru construirea noii telegondole.Edilul a precizat că lucrările nu impun defrişări, acestea fiind executate în golul alpin.
Noul tronson de telegondola urmează să unească domeniul schiabil de la Cota 2.000, respectiv Zona Valea Dorului – Valea Soarelui, cu zona Cota 1.400 şi să deservească domeniul schiabil din Valea Soarelui de la altitudinea de 2003m.
Capacitatea de transport a telegondolei va fi de 1.500 de persoane pe oră pentru sezonul de iarnă.