Percheziţii DNA în Bucureşti şi alte două judeţe
Publicat de , 17 iulie 2015, 09:27
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârţirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2011 – 2015.
Azi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 9 locaţii situate în Municipiul Bucureşti şi judeţele: Hunedoara şi Maramureş, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba.