Calendarul zilei – 16 iulie
Publicat de Codrin RAITA, 16 iulie 2015, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Învăţământ, Cercetare
* Admiterea în Liceu 2015 – Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi
* Oradea: În perioada 16 – 29 iulie, are loc cea de-a III-a ediţie a “Oradea Summer University”, universitate de vară adresată elevilor din clasele a X-a şi a XI-a. Evenimentul este organizat de Asociaţia Studenţilor Psihologi din Oradea, Asociaţia “Gheorghe Şincai” a Studenţilor în Istorie, Asociaţia Studenţilor Farmacişti din Oradea, Asociaţia Studenţilor Stomatologi din Oradea şi ELSA Oradea, având ca partener educaţional Universitatea din Oradea, iar parteneri principali Primăria Municipiului Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor
– Cultură
* Sinaia: Între 16 şi 29 iulie au loc evenimentele: “Summer Concert at Castle” – ora 18:00, la Castelul Peleş (18 iulie), “Jazz in the Park” – ora 19:00, în Parcul Central (23 iulie); “Summer Magic Dream” – ora 19:00, la Caffe EUROPAfest (24 iulie) “Before Sunset” – ora 19:00, la Sala King’s Valley (25 iulie) “Gala EUROPAfest Summer Edition” – ora 19:00, la Bastion, Domeniul Regal (26 iulie); “Classic in the Church” – ora 19:00, la Biserica Catolică (27 iulie). Festivalul este organizat în parteneriat cu Primăria Sinaia, Castelul Peleş şi Hotel Mara
Aniversări – Comemorări
– Începe (la asfinţitul soarelui) Eid al-Fitr, sărbătoarea care încheie Ramadanul, luna postului musulman (început în seara zilei de 17 iunie); timp de trei zile, în perioada 17 – 19 iulie, se sărbătoreşte Ramazan Bayramul
– „Ziua Naţională a Donatorului”, organizată, începând din 2014, de către Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) şi Agenţia Naţională de Transplant (ANT) – 1 an. NOTĂ: Începând cu anul 2005, în România se sărbătoreşte, în luna aprilie, „Ziua Naţională a Transplantului”; prin diverse manifestări este marcată performanţa echipei profesorului Irinel Popescu, care a realizat, la 15 aprilie 2000, prima operaţie reuşită de transplant hepatic din România; în 2015 aceste manifestări au avut loc la 17 aprilie
– 1264: Este datat primul document care menţionează Bistriţa (judeţul Bistriţa-Năsăud) ca oraş de meşteşugari şi negustori, având însă existenţa anterioară invaziei tătarilor; numele actual al oraşului are la origine cuvântul slav „bistro” ( “repede” ), aşa cum apele repezi se numesc de obicei „Bistriţe”; numele aşezării, ca şi alte elemente lingvistice, presupun o convieţuire mai îndelungată a unor elemente slave cu populaţie autohtonă de origine romano-slavă; în a doua parte a secolului al XIII-lea, la această dată, Papa Urban al IV-lea pomeneşte într-un document în limba latină ţinutul „Bistriche”, adică Bistriţa
– 1544: Filip Moldoveanul primeşte din partea Sfatului sibian o recompensă pentru imprimarea unui „Catehism românesc” (este atestată, astfel, prima tipăritură românească, din care, însă, nu s-a păstrat nici un exemplar)
– 1859: S-a născut Titus Cerne, profesor, muzicolog, lexicograf, compozitor şi dirijor de cor (m. 1910)
– 1863: S-a născut pictorul Ştefan Şoldănescu (m. 1899)
– 1872: S-a născut Dimitrie Anghel, poet, prozator şi traducător; reprezentant al simbolismului (m. 1914)
– 1894: S-a născut matematicianul Alexandru Froda; contribuţii în domeniul topologiei generale şi al algebrei; cercetări de mecanică generală şi aplicată (m. 1973)
– 1902: S-a născut matematicianul Gheorghe Călugăreanu; cercetări referitoare la teoria funcţiilor analitice, geometrice şi topologice; a avut o contribuţie importantă în organizarea învăţământului matematic superior din Cluj, unde a funcţionat ca profesor începând din 1942; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1976)
– 1913, 16/29.VII – 28.VII/10.VIII: A avut loc Conferinţa de Pace de la Bucureşti, prin care s-a încheiat al II-lea război balcanic; au participat România, Grecia, Muntenegru, Serbia, Bulgaria şi Turcia; prin Tratatul încheiat la sfârşitul Conferinţei, României i-a revenit partea din sudul Dobrogei (judeţele Durustor şi Caliacra – Cadrilaterul) şi situaţia internaţională a ţării s-a consolidat; Tratatul a semnificat, totodată, faptul că pentru prima oară problemele balcanice au fost rezolvate exclusiv de către statele din zonă
– 1918: A murit esteticianul Mihail Străjanu; remarcabilă contribuţie la dinamizarea vieţii culturale a Craiovei (n. 1841)
– 1921, 16-23: A avut loc primul Congres al medicilor din România, prezidat de prof. dr. Ioan Cantacuzino
– 1927: S-a născut Paul D. Popescu, istoric, scriitor, publicist, istoriograf al municipiului şi judeţului Prahova (m. 2012). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 17 iulie 1927
– 1933: S-a născut actorul de teatru şi film Gheorghe Cozorici (m. 1993)
– 1936: S-a născut Sergiu Adam, poet, prozator şi traducător (din literatura rusă) (m. 2015). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 16 august 1936
– 1939: S-a născut Caius Dragomir (prenumele la naştere: Traian), poet şi eseist, diplomat şi om politic (a candidat la alegerile prezidenţiale din 1992), de profesie medic
– 1940: S-a născut medicul Costin Cernescu, specialist în virusologie; importante contribuţii în realizarea vaccinurilor virale; membru corespondent al Academiei Române din 2001 – 75 de ani
– 1940: S-a născut interpretul de muzică populară Tiberiu Ceia – 75 de ani
– 1941: S-a născut Cela Neamţu, artist decorator (tapiserie)
– 1943: A murit Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, prozator; fondator şi director al revistei „Sburătorul” (1919) şi coordonator al cenaclului cu acelaşi nume; tatăl Monicăi Lovinescu, unchiul scriitorilor Anton Holban, Vasile şi Horia Lovinescu; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (n. 1881)
– 1945: S-a născut Virgil Tănase, prozator, dramaturg, regizor de teatru, traducător şi jurnalist stabilit, din 1977, la Paris – 70 de ani
– 1947: S-a născut violonista Angela Gavrilă Dieterle
– 1992: A avut loc şedința de constituire a Consiliului Național al Audiovizualului, în cadrul căreia Titus Raveica a fost ales președinte; în acest sens se emite Decizia nr.1/04.081992 privind alegerea preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului. Prima întâlnire în formaţie completă a celor 11 membri a avut loc la 15 iulie 1992
– 1993: A murit Traian Coşovei, prozator, poet şi reporter; tatăl poetului Traian T. Coşovei (1954-2014) (n. 1921)
– 1994: A murit Mihu Vulcănescu, grafician, pictor şi ceramist român stabilit în Italia la începutul anilor ’70 ai secolului al XX-lea (n. 1937)
– 2001: A murit prozatorul Vicenţiu Donose (n. 1942)
– 2005: A murit astronomul Harald Alexandrescu, coordonatorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti timp de peste două decenii (n. 1945) – 10 ani
– 2012: A murit inginerul de sunet Theodor „Freddy” Negrescu; a lucrat timp de trei ani la Societatea Română de Radiodifuziune, iar în perioada 1956 – 1995, la Electrecord (n. 1931)
EVENIMENTE EXTERNE
– Beirut: Fostul ministru libanez pro-sirian, Michel Samaha, este rejudecat după anularea condamnării sale de patru ani și jumătate de închisoare pentru încercarea de a efectua atacuri în Liban
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Memoriei Naţionale” în Franţa, stabilită de fostul preşedinte francez François Mitterrand, în 1993, pentru comemorarea evreilor închişi pe velodromul de iarnă din Paris (16-17.VII.1942) şi trimişi în lagărul de la Auschwitz-Birkenau
– 622: Profetul Mahomed este forţat să fugă de la Mecca la Medina; potrivit tradiţiei, acesta a început atunci propovăduirea credinţei în Allah. Această fugă, numită Hegira, a marcat începutul Islamului. Calendarul islamic începe de la această dată, iar anii sunt număraţi de la „A.H.” însemnînd „Anul Hegirei” (anul musulman are doar 354 de zile, ajungându-se, în prezent, în anul 1436 A.H; la 14.X.2015 se va intra în anul 1437 A.H)
– 1054: Marea schismă dintre cele două biserici creştine: Biserica de Răsărit (de la Constantinopol) şi Biserica de Apus (de la Roma); separarea s-a oficializat prin excomunicarea reciprocă (anulată în 1965) dintre delegaţii pontificali, conduşi de cardinalul Umberto da Silva Candida şi patriarhul din Constantinopol, Mihail Cerularios, ca urmare a îndelungatei dispute asupra noţiunii de „Filioque” şi a primatului episcopului Romei, refuzat de creştinii din Răsărit. NOTĂ: Românii au rămas în grupul de popoare care ţin de confesiunea ortodoxă, aflată sub autoritatea canonică a patriarhului de Constantinopol
– 1723: S-a născut Sir Joshua Reynolds, pictor englez, întemeietorul şcolii engleze de pictură din secolul al XVIII-lea; fondator (1768) al Academiei Regale de Artă (m. 1792)
– 1782: La „Teatrul Național” din Viena, are loc premiera mondială a operei “Răpirea din serai”, scrise de Wolfgang Amadeus Mozart, pe un libret de Stephanie Gottlieb, care a revizuit libretul cu același titlu scris de Christoph Friedrich Bretzner
– 1796: S-a născut pictorul francez Jean-Baptiste-Camille Corot (m. 1875)
– 1822: S-a născut Luigi Arditti, compozitor şi dirijor italian (m. 1903)
– 1829: S-a născut filologul italian Graziadio Isaia Ascoli; a debutat în lingvistică cu o lucrare în legătură cu limba română, căutând să stabilească un paralelism între aceasta şi dialecte din Friuli; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1907)
– 1857: A murit scriitorul francez Pierre-Jean de Béranger (n. 1780)
– 1858: S-a născut Eugène Ysaÿe, violonist, dirijor şi compozitor belgian (m. 1931)
– 1872: S-a născut Roald Amundsen, explorator polar norvegian; este primul care a străbătut, în 1906, pasajul de Nord-Vest, din insula Groenlanda până în Alaska; la 14.XII.1911 a atins, în premieră, Polul Sud (însoţit de patru coechipieri, în sănii trase de câini) (dispărut în regiunea Polului Nord în iunie 1928, în timpul încercărilor de salvare a echipajului dirijabilului „Italia”)
– 1888: S-a născut Frederik (Frits) Zernike, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1953 pentru inventarea microscopului cu contrast de fază, instrument care permite studiul structurii celulelor vii fără necesitatea de a le omorî (m. 1966)
– 1896: A murit scriitorul francez Edmond de Goncourt; din iniţiativa lui şi a fratelui său Jules (şi cu averea lor) a fost creată „Academia Goncourt” (1896), care, din 1903, acordă anual un premiu pentru cel mai bun roman apărut în Franţa (n. 1822)
– 1896: S-a născut Trygve Lie, avocat şi om politic norvegian; a fost primul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), între anii 1946 şi 1953 (m. 1968)
– 1911: S-a născut actriţa şi dansatoarea americană Ginger Rogers (m. 1995)
– 1920: Are loc semnarea „Acordului de la Spa” (Belgia) privind reparațiile datorate de Germania puterilor învingătoare din Primul Război Mondial. României i-a fost repartizată o cotă de 1% din totalul reparațiilor germane și 10,55 % din cele orientale (de la Ungaria, Austria și Bulgaria) – 95 de ani
– 1926: S-a născut Irwin A. Rose, biochimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2004, alături de Aaron Ciechanover şi Avram Hershko (m. 2015)
– 1927: S-a născut dirijorul francez Serge Baudo
– 1943: S-a născut Reinaldo Arenas, prozator şi poet american de origine cubaneză (m. 1990)
– 1945: A fost efectuată prima experienţă nucleară din lume, în deşertul Alamogordo – SUA (prima bombă atomică din istorie, numită „Trinity”, a avut o putere de 19.000 tone TNT; ca urmare a exploziei, suportul de lansare a fost pulverizat, iar nisipul, pe o rază de 700 metri, calcinat) – 70 de ani
– 1946: S-a născut actorul american Richard LeParmentier (m. 2013)
– 1948: S-a născut Pinchas Zukerman, violonist şi dirijor israelian
– 1949: A murit, la Roma, poetul rus Viaceslav Ivanov; personalitate marcantă a culturii ruse de la începutul secolului al XX-lea (n. 1866)
– 1965: A fost inaugurat Tunelul Mont Blanc, care leagă localitatea franceză Chamonix de cea italiană Aosta (considerat, la inaugurare, cel mai lung tunel din lume/11.600 m) – 50 de ani
– 1979: A murit contratenorul englez Alfred Deller (n. 1912)
– 1985: A murit scriitorul german Heinrich Böll; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1972; unul dintre cei mai proeminenți scriitori germani de după cel de-al Doilea Război Mondial (n. 1917) – 30 de ani
– 1986: A murit soprana americană Claire Watson (n. 1927)
– 1989: A murit Nicolás Guillén (numele real: Nicolás Cristóbal Guillén Batista), poet, jurnalist şi activist politic afro-cubanez; este considerat poetul naţional al Cubei (n. 1902)
– 1989: A murit dirijorul austriac Herbert von Karajan (n. 1908)
– 1990: Noul parlament a adoptat “Declaraţia privind suveranitatea de stat” a Ucrainei – 25 de ani. NOTĂ: La 24 august 1991, parlamentul ucrainean a adoptat Declarația de Independență, în care Ucraina era declarată stat democratic și independent. Un referendum și primele alegeri prezidențiale au avut loc la 1 decembrie 1991. O nouă Constituție a Ucrainei a fost adoptată în 1996, ceea ce a transformat Ucraina în republică semiprezidențială. Șeful statului este președintele Petro Poroșenko (din 25 mai 2014)
– 1994: A murit Julian S. Schwinger, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1965, alături de Richard P. Feynman şi Tomonaga Shinichirō (n. 1918)
– 1995: A murit Sir Stephen Spender, poet, traducător şi critic literar britanic (n. 1909) – 20 de ani
– 2003: A murit Carol Shields, scriitoare canadiană (n. 1935)
– 2003: A murit cântăreaţa de origine cubaneză Celia Cruz, considerată „regina salsei” (n. 1924)
– 2010: A murit (la Arad, unde se afla pentru a conduce Şcoala de Vară organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din acest oraş) biochimistul francez Jean Montreuil; contribuţii importante în domeniul biologiei şi patologiei moleculare; membru de onoare străin al Academiei Române din 1993 (n. 1920) – 5 ani
– 2012: A murit chimistul ceh Antonín Holý; a jucat un rol central în crearea primelor medicamente anti-HIV (n. 1936)
– 2012: A murit Jon Lord, compozitor şi claviaturist englez, recunoscut pentru soundul de blues-rock, dar privit şi ca un pionier în domeniul fusion rockului; membru fondator (în 1968) al trupei britanice Deep Purple (n. 1941)
– 2012: A murit cântăreaţa americană Kitty Wells (numele real: Ellen Muriel Deason), principala voce feminină a muzicii americane country între anii 1953 şi 1968 (supranumită şi „Queen of Country Music”) (n. 1919)
– 2014: A murit Johnny Winter, cantautor, chitarist şi producător american, o legendă a blues-ului din Texas (n. 1944) – 1 an
Sursa: RADOR