Steaua s-a impus cu 2-0 în deplasare la Zilina
Publicat de Claudiu Dobrescu, 15 iulie 2015, 08:25
FC Steaua București, campioana României, a învins aseară în deplasare la Zilina, echipa AS Trencin, campioana Slovaciei, în manşa tur din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.
Steliştii au câştigat cu 2-0 în urma golurilor marcate de Stanciu (în minutul 63 din lovitură liberă) şi de Hamroun în minutul 70, din centrarea lui Adi Popa.
Transferat cu 48 de ore înaintea acestei partide, atacantul francez Gregory Tade provenit de la CFR Cluj, s-a integrat în jocul echipei bucureştene iar în repriza a doua a fost înlocuit cu Tudorie.
Returul se va disputa Miercuri 22 Iulie pe Arena Naţională din Bucureşti, de la ora 21.30.
Tot aseară s-au mai disputat 11 partide din prima manșă a turului al doilea preliminar din UCL.
Iată rezultatele: Ventspils – HJK Helsinki 1-3, APOEL Nicosia – FK Vardar Skopje 0-0, FC Midtjylland – Lincoln Red Imps FC 1-0, Ludogorets Razgrad – FC Milsami Orhei 0-1, Hibernians – Maccabi Tel Aviv 2-1, Molde – Pyunik Erevan 5-0, Skënderbeu – Crusaders 4-1, The New Saints FC – Videoton FC 0-1, Maribor Branik – FC Astana 1-0, Partizan Belgrad – Dila Gori 1-0, FK Sarajevo – Lech Poznan 0-2.