O nouă propunere la Transporturi
Publicat de , 15 iulie 2015, 18:54
Premierul Victor Ponta l-a nominalizat pe Iulian Matache pentru funcţia de ministru al transporturilor .
Şeful executivului a precizat pe o reţea de socializare că decizia a fost luată în acord cu Biroul Permanent Naţional al PSD.
Victor Ponta a subliniat că aceasta este a doua nominalizare pentru portofoliul transporturilor, iar potrivit legii, preşedintele ţării nu o mai poate respinge.
Preşedintele României, Klaus Iohannis a respins,astăzi, numirea senatorului PSD, Mihai Fifor, pe motiv că nu are experienţa managerială necesară pentru această funcţie.