Patru zile până la Cupa Davis , România – Slovacia
Publicat de Claudiu Dobrescu, 13 iulie 2015, 08:38
Vineri 17 Iulie vor începe meciurile de tenis dintre România și Slovacia, contând pentru turul al doilea din Grupa I a Zonei Euro-Africane în cadrul Cupa Davis.
Turneul va fi organizat la baza sportivă Tenis Club Idu, din stațiunea Mamaia.Jucătorii Marius Copil (locul 187 ATP) și Adrian Ungur (locul 197 ATP), împreună cu Andrei Pavel, căpitanul-nejucător, au ajuns la Constanța, iar astăzi va sosi Florin Mergea (locul 10 ATP la dublu). Liderul echipei României, constănțeanul Horia Tecău (locul 5 ATP la dublu), câștigător în proba de dublu masculin a turneului de la Wimbledon, va ajunge mâine.
Delegația Slovaciei se află de ieri în ţara noastră.Cei patru tenismeni care vor juca în Cupa Davis sunt: Martin Klizan (locul 39 ATP), Norbert Gombos (locul 119 ATP), Jozef Kovalik (locul 188 ATP) și Igor Zelenay (locul 93 la dublu).
România va întâlni pe teren propriu echipa Slovaciei, în perioada 17-19 iulie. Dacă se va impune în turul doi, echipa României va juca apoi în play-off-ul pentru Grupa Mondială.
România şi Slovacia au mai fost adversare o singură dată, în 2002, iar atunci întâlnirea s-a disputat la Presov. Adrian Voinea, Andrei Pavel, Gabriel Trifu şi Victor Hănescu s-au impus atunci cu 4-1 în faţa unei echipe a gazdelor pentru care au evoluat atunci Dominik Hrbaty, Karol Beck şi Karol Kucera, în barajul pentru Grupa Mondială.