O vestită insulă turistică, acoperită de cenuşă! Trafic aerian blocat
Publicat de magda.chirana, 12 iulie 2015, 10:53
Autorităţile indoneziene au închis din nou aeroportul din insula turistică Bali, ca urmare a erupţiei vulcanului Raung, care scuipă nori de cenuşă, relateaza AFP.
Aeroportul international Ngurah Rai fusese redeschis sâmbătă pentru a permite miilor de turişti blocaţi să poată părăsi insula.
În această dimineaţă însă Ministerul Transporturilor a anunţat că norii de cenuşă se îndreapta spre Bali si ca aeroportul va fi închis pâna pâna cel putin în jurul orelor 16.00 (08.00 GMT).
‘Vom continua să urmărim situaţia pentru a decide o eventuală prelungire a închiderii’, a declarat AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului, J.A. Barata.
Alte trei aeroporturi au fost închise joi, printre care aeroportul international din Lombok, alta insulă turistică vecină cu Bali, au fost redeschise vineri.
Traficul aerian este în mod regulat perturbat de erupţii vulcanice în Indonezia, ţara situată într-o zonă de intensă activitate seismică şi care numară cel mai mare număr de vulcani din lume.
Nivelul de alerta de pe muntele Raung, un vulcan de circa 3.300 de metri altitudine, a fost majorat cu un grad, la sfârsitul lunii iunie – la limita nivelului de alerta cel mai ridicat – dupa ce vulcanul a început sa arunce lava si nori de cenuşă.