Fetele de la CSS nr. 1 Phoenix Constanța au fost la un pas de medalii
Publicat de Catalin Donose, 6 iulie 2015, 14:32
La Mangalia s-a încheiat Liga Națională de Minibaschet Feminin, la care au participat 37 de echipe din toată țara.
Formația CSS nr. 1 Phoenix Constanța a avut o comportare bună, clasându-se pe locul al cincilea, după ce în meciul pentru locurile 5-6 a dispus de CSS Sfântu Gheorghe cu 26-15.
Phoenix a avut același număr de victorii ca finalistele, însă a ratat calificarea în semifinale din cauza coșaverajului (4 puncte !).
De remarcat, că formația antrenată de Cristian Mânăstireanu și Ramona Coroamă a fost singura care a învins pe campioana, Olimpia București.
Iată componența echipei CSS nr. 1 Phoenix Constanța: Alexandra Marcu, Alexia Grancea, Bianca Florea, Maria Ghilea, Alexia Ilie, Ella Nedelcu, Ioana Popescu, Teodora Dodisi, Bianca Ciurea, Ana Maria Radu, Elena Garofil.