Meciul dintre Gael Monfils şi Gilles Simon a fost întrerupt pentru schimbarea terenului
Publicat de Claudiu Dobrescu, 5 iulie 2015, 08:58
Oficialii turneului de la Wimbledon au luat sambată o decizie inedită în timpul partidei dintre francezii Gael Monfils si Gilles Simon, din faza turului al 3-lea.
Meciul a fost întrerupt după setul al treilea, câştigat de Simon la tie-break.Cei doi jucatori au fost mutaţi pe arena centrală de la Wimbledon, teren dotat cu acoperiş retractabil si cu instalaţie de nocturnă.
Organizatorii au motivat decizia prin dorinţa de a avea toate meciurile din turul al treilea încheiate înaintea zilei de duminică, iar de Luni să fie programate primele partide din optimile de finală.