Ascultă Radio România Constanța Live

A fi sau a nu fi în zona Euro. Ce vor alege grecii

A fi sau a nu fi în zona Euro. Ce vor alege grecii

Publicat de Cristina Ghelasie, 5 iulie 2015, 08:59

Grecii sunt chemaţi, duminică, la un referendum istoric în care trebuie să decidă viitorul Atenei în relaţia cu creditorii internaţionali şi cu Europa.

Financial Times a publicat un material despre cele trei scenarii posibile după referendumul din 5 iulie.

Astfel, fie Grecia votează DA, iar premierul Alexis Tsipras îşi dă demisia; fie Grecia votează DA, dar premierul Alexis Tsipras rămâne; fie – Grecia votează NU.

Preşedintele Franţei şi preşedintele Comisiei Europene au declarat că un eventual vot NU ar reprezenta o ruptură de Europa şi ar echivala cu dorinţa grecilor de a părăsi zona euro.

Un sondaj IRES arată că mai mult de jumătate dintre români sunt de părere că grecii vor accepta până la urmă condiţiile impuse de creditorii internaţionali.

56% dintre cei chestionaţi cred că, la referendumul de duminică, grecii vor vota pentru acceptarea condiţiilor puse de creditorii internaţionali, în timp ce 29% cred că votul va fi împotrivă.

În ceea ce priveşte vina pentru situaţia în care se află la ora actuală Grecia, doar 8% dintre români cred că responsabilitatea o are Fondul Monetar Internaţional, în timp ce 57% consideră că de vină sunt guvernele anterioare care au condus Grecia, dar şi cel actual.

Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Națională a României în șase orașe și la bordul navelor din Marea Mediterană
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 13:27

Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Națională a României în șase orașe și la bordul navelor din Marea Mediterană

Forțele Navale Române vor participa duminică, 1 Decembrie, la activitățile organizate cu ocazia Zilei Naționale a României la București,...

Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Națională a României în șase orașe și la bordul navelor din Marea Mediterană
Autoritatea Electorala Permanenta - foto - AEP
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 13:00

AEP a sesizat Poliția și Parchetul în legătură cu finanțarea campaniei electorale pentru prezidențiale

Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat organele de urmărire penală să cerceteze afişele electorale apărute fără codul de identificare...

AEP a sesizat Poliția și Parchetul în legătură cu finanțarea campaniei electorale pentru prezidențiale
CONSTANȚA: Reținuți pentru furt calificat, după ce au sustras zeci de capace de canalizare
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 12:31

CONSTANȚA: Reținuți pentru furt calificat, după ce au sustras zeci de capace de canalizare

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din...

CONSTANȚA: Reținuți pentru furt calificat, după ce au sustras zeci de capace de canalizare
AUDIO | TULCEA: Peste 150 de copaci au fost plantați de voluntari, în cadrul proiectului „Ziua Verde”
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 11:31

AUDIO | TULCEA: Peste 150 de copaci au fost plantați de voluntari, în cadrul proiectului „Ziua Verde”

Asociația DeltaPedia a lansat recent proiectul „Ziua Verde”, prin care și-a propus să mobilizeze copiii și adulții din județul Tulcea,...

AUDIO | TULCEA: Peste 150 de copaci au fost plantați de voluntari, în cadrul proiectului „Ziua Verde”
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:58

Studenţii cer Consiliului Naţional al Rectorilor să ia măsuri pentru a putea vota la alegerile parlamentare

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România solicită Consiliului Naţional al Rectorilor să ia măsurile necesare astfel...

Studenţii cer Consiliului Naţional al Rectorilor să ia măsuri pentru a putea vota la alegerile parlamentare
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:46

Informare de vreme rea în toată țara. COD GALBEN de ninsori în 11 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, un Cod galben de ninsori în zone din 11 judeţe, precum şi o informare de precipitaţii şi...

Informare de vreme rea în toată țara. COD GALBEN de ninsori în 11 județe
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:11

Seară Regală în onoarea sportivilor medaliați la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, joi, de la ora 18,00, la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic, la care sunt...

Seară Regală în onoarea sportivilor medaliați la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:04

UPDATE | CCR a amânat dezbaterea solicitărilor de anulare a primului scrutin prezidențial

Judecătorii Curții Constituționale a României au decis să amâne pentru vineri, 29 noiembrie, dezbaterile pe tema anulării primului tur al...

UPDATE | CCR a amânat dezbaterea solicitărilor de anulare a primului scrutin prezidențial