77.000 metri cubi de lemn tăiat ilegal şi 1.500 suspecţi, depistaţi în primele cinci luni
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 iulie 2015, 18:30
Aproape 77.000 de metri cubi de lemn tăiat ilegal, în valoare de circa 12 milioane de lei, a fost depistat în acest an de poliţişti, fiind cercetate aproape 1.500 de persoane pentru infracţiuni silvice şi aplicate amenzi în valoare de aproximativ 12 milioane de lei, informează Poliţia Română.
Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor general de poliţie Petre Tobă, în primele cinci luni ale acestui an, la nivel naţional, a fost intensificată activitatea în acest domeniu, fiind desfăşurate acţiuni în sistem integrat, în baza planului de acţiune “Scutul Pădurii”, cu structurile specializate de ordine publică şi poliţie rutieră, precum şi cu celelalte structuri ale Poliţiei Române şi alte instituţii cu atribuţii în domeniu, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
În primele cinci luni ale acestui an, Poliţia Română a organizat 12.297 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor asociate privind circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos tăiat ilegal.
Astfel, au fost organizate 2.306 acţiuni în fondul forestier, 1.324 de acţiuni pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos, 7.970 de acţiuni pe linia legalităţii transportului materialului lemnos. De asemenea, poliţiştii au verificat 766 de instalaţii de debitat, 947 de exploatări forestiere, 267de depozite şi 271 de ocoale silvice sau structuri subordonate ale acestora, 1.006 târguri, pieţe şi oboare, precum şi 29.361 de mijloace de transport al materialului lemnos.
În urma acestor activităţi, în primele cinci luni ale anului 2015, a fost confiscată cantitatea totală de 76.175 metri cubi de material lemnos, a cărui valoare este estimată la 12.090.810 lei.
Din totalul materialului lemnos confiscat, 24.383 metri cubi a fost lemn de lucru, 5.992 metri cubi – cherestea şi 45.799 metri cubi – lemn de foc.
În perioada analizată, poliţiştii au aplicat 10.010 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.934.140 de lei.
Totodată, în această perioadă, structurile de ordine publică au verificat 715 cazuri privind transportul ilegal de materiale lemnoase, semnalate la 112 prin sistemul de alarmare SUMAL – Radarul Pădurilor. Dintre acestea, 164 au fost confirmate şi astfel, au fost aplicate 269 de amenzi în valoare totală de 304.260 lei.
Din cele 3.075 de infracţiuni silvice sesizate în primele cinci luni ale anului 2015, 1.271 au reprezentat sesizări din oficiu ca urmare a intensificării acţiunilor poliţiştilor în teren. Pentru comiterea acestora sunt bănuite şi au fost cercetate 1.476 de persoane. Împotriva a 35 dintre acestea au fost dispuse măsuri preventive.
Astfel, 12 persoane au fost arestate preventiv, 10 se află sub control judiciar pe cauţiune, iar şase sunt în arest la domiciliu.
Ca măsură suplimentară, a fost dispusă indisponibilizarea a 1.931 de bunuri şi valori provenite din infracţiuni la regimul silvic. Astfel, au fost ridicate în vederea confiscării 10 autovehicule, 11 utilaje TAF, 190 de ferăstraie mecanice, 180 de topoare, 104 atelaje hipo şi alte 1.436 de alte bunuri folosite la comiterea de ilegalităţi.
Sursa – mediafax.ro