Încă un titlu pentru Serbia la baschet feminin

Publicat de Catalin Donose, 29 iunie 2015, 08:13
Naţionala de baschet feminin a Serbiei este noua campioană europeană, după ce a învins, ieri seară, reprezentativa Franţei, cu 76-68 (33-32), în finala Campionatului European, care a fost găzduit în premieră de Ungaria şi România.
Medalia de bronz europeană a fost cucerită, de campioana europeană din 2013, Spania, care a învins Belarus, cu 78-54.
România a găzduit grupele preliminare A şi B, după care competiţia s-a mutat în Ungaria, unde au avut loc şi meciurile din grupele preliminare C şi D şi unde au fost programate şi fazele superioare ale competiţiei.
Campionatul European din 2017 va avea loc în Cehia.