CS Năvodari a câștigat turneul de pe teren propriu
Publicat de Catalin Donose, 27 iunie 2015, 14:15
Pe stadionul „Flacăra” din Năvodari s-au disputat astăzi meciurile etapei a III-a din cadrul Diviziei Naționale de Seniori la rugby în 7.
Au fost partide spectaculoase, la sfârșitul cărora, formația gazdă, CS Năvodari și-a dovedit superioritatea, clasându-se pe primul loc.
În Grupa „A” s-a impus CSM U23 București după 35-17 cu RC Bîrlad și 24-0 cu Stejarul Buzău, urmată de RC Bîrlad, 27-12 cu Stejarul Buzău.
În Grupa „B”, Politehnica Iași nu s-a prezentat iar CS Năvodari a învins pe RCM Galați cu 21-17 și s-a calificat în finală.
Meciuri de clasament: locurile 5-6: Stejarul Buzău – Politehnica Iași 5-0, locurile 3-4: RC Bîrlad – RCM Galați 38-12.
Extrem de disputată a fost finala mare, care a stabilit câștigătoarea turneului.
La pauză, CSM U23, conducea pe CS Năvodari cu 22-5 dar bucureștenii s-au văzut prea devreme câștigători.
Gazdele au avut o repriză secundă, excelentă și au reușit să întoarcă balanța în favoarea lor, câștigând cu un eseu transformat în ultimul minut.
Scor final: CS Năvodari – CSM U23 București 24-22 (5-22).