România va avea adversare dificile în Grupa D la CM 2015 de handbal feminin

Publicat de Claudiu Dobrescu, 26 iunie 2015, 16:38
Selecţionata de handbal feminin a României va juca în Grupa D la turneul final al Campionatului Mondial din 2015, care va avea loc în Danemarca.
Conform tragerii la sorţi, celelalte echipe din această grupă sunt Norvegia (campioana olimpică şi europeană), Spania (vicecampioana Europei), Rusia, Porto Rico şi Kazahstan, potrivit tragerii la sorţi.
Iată întreaga configuraţie a grupelor:
GRUPA A (se va juca la Herning): Danemarca, Muntenegru, Ungaria, Japonia, Tunisia, Serbia; GRUPA B (Naestved): Cuba, Suedia, Olanda, Polonia, China, Angola; GRUPA C (Kolding): Brazilia, Franţa, Argentina, Coreea de Sud, Congo, Germania; GRUPA D (Fredrikshavn): Norvegia, Spania, ROMÂNIA, Rusia, Porto Rico, Kazahstan.
Serbia şi Germania au primit câte un wild-card din partea IHF pentru participarea la turneul final.