Brăţara de Vacanţă ajunge vineri în zona Cazino din Mamaia
Publicat de valentin.lungeanu, 24 iunie 2015, 18:09
Campania „Copiii nu se pierd ajung la Radio Vacanţa – Brăţara de Vacanţă”, continuă şi în acest weekend.
Vineri, 26 iunie, voluntarii Crucea Roşie Constanţa, se vor afla de la ora 9 în zona Cazino din Mamaia unde vor împărţi copiilor sub 7 ani, brăţări de vacanţă, dar şi colaci sau mingi de plajă.
Campania „Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa – Brăţara de Vacanţă” se va derula în toate staţiunile de pe litoral, până la 1 septembrie.
În premieră, anul acesta, Brăţara de Vacanţă va ajunge şi în Delta Dunării, la Sulina.