Ascultă Radio România Constanța Live

Primele vouchere de VACANȚĂ ar putea fi emise de la 1 iulie

Primele vouchere de VACANȚĂ ar putea fi emise de la 1 iulie

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 iunie 2015, 09:00

Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) a finalizat normele privind acordarea voucherelor de vacanță și, imediat după promulgarea Legii și publicarea în Monitorul Oficial, documentul va fi trimis pe circuitul de avizare.

Anunţul a fost făcut de președintele interimar al ANT, Mirela Matichescu, care a spus că “primele vouchere ar putea fi emise începând cu 1 iulie 2015, dacă totul se face în timp. Aceste norme au fost făcute în colaborare cu industria, cu specialiști de la noi, de la Autoritate, de la Ministerul Economiei. Am făcut aceste norme închipuindu-ne că noi suntem atât angajatul cât și angajatorul și emitentul. Am abordat toate palierele”.

Conform normelor, angajatorii prevăzuți conform ordonanței de urgență 8/2014 stabilesc de comun acord cu organizațiile sindicale legal constituite și reprezentative la nivelul unității sau acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentanții beneficiarilor, contractarea achiziționării voucherelor de vacanță cu unitățile emitente, precum și forma suportului acestora, respectiv suport electronic sau hârtie.

Beneficiarul poate utiliza voucherele de vacanță pe baza actului de identitate numai pentru achiziționarea de servicii turistice de la unitățile afiliate. Lista unităților turistice autorizate va fi transmisă emitenților de către ANT prin publicarea pe site-ul oficial propriu.

Regulile privind modul de acordare a primei de vacanță sub forma voucherelor de vacanță se stabilesc de către angajatori, după caz, împreună cu organizațiile sindicale sau reprezentanții beneficiarilor, prin contractele colective de muncă, respectiv prin regulamente interne. Pentru unitățile din domeniul bugetar, voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale.

Voucherul de vacanță are perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii pe suport hârtie, respectiv de la data alimentării pentru voucherele emise pe suport electronic, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.

Suportul electronic pe care sunt stocate voucherele de vacanță poate fi alimentat exclusiv cu valoarea nominală a voucherelor de vacanță acordate de către angajator.

Sistemul voucherelor de vacanță pe suport electronic organizat de unitățile emitente în colaborare cu angajatorii trebuie să permită beneficiarilor voucherelor de vacanță accesul la informațiile privind utilizarea și soldul valorii nominale a voucherelor de vacanță transferate beneficiarilor.

Voucherele vor putea fi folosite doar pe teritoriul României, în limita a șase salarii brute minime pe economie (6.000 lei).

Fost episcop, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru VIOL
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 18:00

Fost episcop, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru VIOL

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, pe numele de mirean Cornel Onilă, trimis în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale, a...

Fost episcop, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru VIOL
CONSTANȚA: Organigrama societății care va administra Cazinoul a stârnit discuții în ședința Consiliului Local
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 17:52

CONSTANȚA: Organigrama societății care va administra Cazinoul a stârnit discuții în ședința Consiliului Local

Organigrama societății Patrimoniu Constanța Litoral, cea care va administra și exploata Cazinoul, a stârnit cele mai multe discuții în...

CONSTANȚA: Organigrama societății care va administra Cazinoul a stârnit discuții în ședința Consiliului Local
Călin Georgescu află după primul tur al alegerilor dacă scapă de controlul judiciar
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 17:17

Călin Georgescu află după primul tur al alegerilor dacă scapă de controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 a amânat, miercuri, pentru 5 mai, pronunțarea unei decizii în legătură cu plângerea depusă de Călin Georgescu...

Călin Georgescu află după primul tur al alegerilor dacă scapă de controlul judiciar
CONSTANȚA: Interpelări la începutul și finalul ședinței Consiliului Local
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 17:05

CONSTANȚA: Interpelări la începutul și finalul ședinței Consiliului Local

Interpelări la începutul și finalul ședinței Consiliului Local Constanța. Înainte de votul proiectelor aflate pe ordinea de zi, consilierul...

CONSTANȚA: Interpelări la începutul și finalul ședinței Consiliului Local
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 16:20

CONSTANȚA: Fostul prefect Adrian Nicolaescu a fost condamnat la 4 ani de închisoare

Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat miercuri în dosarul în care DNA Constanța îl acuză pe Adrian Nicolaescu, fost prefect al județului...

CONSTANȚA: Fostul prefect Adrian Nicolaescu a fost condamnat la 4 ani de închisoare
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 16:00

Ședința CSAT. Participarea României la Planul de Răspuns European şi proiectul de lege a apărării naţionale

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de președintele interimar Ilie Bolojan și pe a cărei ordine de zi s-au aflat, printre...

Ședința CSAT. Participarea României la Planul de Răspuns European şi proiectul de lege a apărării naţionale
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 15:34

Etapă nouă în procesul de închiriere a sectoarelor de plajă pentru o perioadă de 10 ani

În urma organizării de către Administrația Națională „Apele Române a celei de-a doua proceduri de licitație publică privind închirierea a...

Etapă nouă în procesul de închiriere a sectoarelor de plajă pentru o perioadă de 10 ani
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 15:02

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 5-11 mai

În perioada 5-11 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 06.05.2025, ORELE 10.00 și...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 5-11 mai