Fără apă caldă vineri, în Constanţa
Publicat de Bogdan Comșa, 18 iunie 2015, 15:54
Mai multe blocuri din municipiul Constanţa vor rămâne vineri, 19 iunie, fără apă caldă, între orele 8:30 – 16:00, din cauza unor lucrări de înlocuire la coloana de apă caldă pe reţeaua de la blocul FC 27, lucrări care presupun întreruperea alimentării punctului termic 186.
RADET Constanţa anunţă că măsura îi va afecta pe locuitorii blocurilor FC 20, FC 21, FC 22, FC 23, FC 24, FC 26, FC 27 şi FC 29, în perimetrul delimitat de str. Brizei, str. Merilor şi str. Lirei din zona Şcolii nr. 41.