(AUDIO) Apă de ploaie după două luni

Publicat de Liliana Fustanela, 17 iunie 2015, 23:19
Seceta a pârjolit Dobrogea vreme de două luni. Arșița a lovit cel mai tare sudul și sud-estul județului Constanța, unde rezervele de apă din sol sunt la nivelul de criză.
Culturile de porumb și floarea soarelui din Viișoara, Adamclisi și Cobadin, nu au văzut un strop de ploaie vreme îndelungată. Bobul de grâu este în formare și are cea mai mare nevoie de apă.
Dacă în sudul Dobrogei, culturile au ajuns la coeficientul de ofilire, în nordul Dobrogei, mai există rezerve minime de apă în sol și ploile din ultimele două zile ar putea salva nevoia de umiditate a solului.
Iată de pildă, în comuna tulceană Mihail Kogălniceanu, secretarul comunei, Ion Cocona ne avertiza ieri, cu puțin timp înainte să înceapă ploaia torențială, că doar vreo zece zile ar mai rezista culturile de primăvară.
A plouat în multe din localitățile dobrogene ieri și azi.
Chiar și așa vor fi culturi slabe la soia,floarea-soarelui și porumb, potrivit specialiștilor. Cele mai puțin afectate sunt deocamdată culturile de orz și de rapiță .
Datele Administrației Naționale de Meteorologie indică pentru anul 2015 instalarea fenomenului de secetă pedologică în Moldova și Banat, în cea mai mare parte a Dobrogei, Crișanei și Transilvaniei precum și în Sud-Est-ul Olteniei, a anunțat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu.
Și Centrul European de Prognoză a Vremii indică pentru următoarele două luni de vară, respectiv iulie și august, temperaturi ridicate și un nivel scăzut al precipitațiilor.
Ministrul Agriculturii Daniel Constantin spune că în funcţie de înţelegerea cu reprezentanţii Comisiei Europene, de la bugetul statului ar putea fi acordate ajutoare pentru fermierii ale căror culturi vor fi afectate de secetă.
(lilianafustanela@radioconstanta.ro)