Acțiuni de control în taberele de pe litoral

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 iunie 2015, 10:31
Taberele şcolare şi unităţile de turism cu activităţi similare vor fi verificate de astăzi, de către comisiile constituite prin Ordin al prefectului judeţului Constanţa, Constantin Ion.
Din comisii fac parte reprezentanţi ai Prefecturii, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor şi Instalaţiilor de Ridicat, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, ENEL, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitară Veterinară si pentru Siguranţa Alimentelor.
Acţiunile de control se vor desfăşura în trei etape, pe perioada sezonului estival 2015: etapa de identificare a agenţilor economici şi dispunerea planului de măsuri, etapa de verificare a îndeplinirii măsurilor dispuse și etapa de verificare a îndeplinirii măsurilor dispuse.
În primă fază, nu se vor da amenzi, se vor identifica agenţii economici şi dispunerea planului de măsuri, acolo unde este cazul, urmând ca, după 1 iulie, să mai fie o etapă de verificare, care poate aduce sancțiuni prin amenzi aplicate administratorilor.