Transportul pentru turişti va fi îmbunătăţit
Publicat de Bogdan Comșa, 16 iunie 2015, 19:56
Turiştii care merg pe litoralul românesc sau în staţiunile de munte ar putea beneficia de servicii dedicate transportului feroviar pentru atragerea călătorilor din zonele unde nu există cale ferată, precum Mamaia sau Bran.
Master Planul General de Transport prevede în acest sens achiziţionarea a 20 de autocare de către autorităţile locale sau de compania naţională de transport feroviar.
De exemplu, potrivit reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, pentru Bucureşti – Constanţa, va exista un autocar din oră în oră din staţiunea Mamaia sau din altă staţiune de pe litoral, care să aducă turistul sau pasagerul în gara din Constanţa.
Proiectul are o valoare de 13 milioane de euro, fără TVA, iar pentru ruta Bucureşti – Constanţa sunt prevăzute 4 autocare.