Campioana fotbalului pe plajă este desemnată la Mamaia
Publicat de Catalin Donose, 16 iunie 2015, 08:06
Turneul final al Campionatului Național de fotbal pe plajă este programat astăzi și mâine pe terenul din Mamaia, amenajat lângă Melody.
Astăzi se vor disputa semifinalele: AS Performer Constanţa – Luceafărul Petrolul Schela de la ora 18 și AS West Deva – Galactic Focșani de la ora 19.
Finala mică se va juca mâine, de la ora 10 iar meciul decisiv, care va decide campioana României la fotbal pe plajă, va începe la ora 11.