Percheziții în Tulcea și Ialomița
Publicat de , 15 iunie 2015, 11:16
Poliţiştii efectuează, luni dimineaţa, nouă percheziţii, în judeţele Ialomiţa şi Tulcea, la sediile unor societăţi comerciale, o unitate medicală din Slobozia, precum şi la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). De asemenea, poliţiştii pun în executare 4 mandate de aducere.
‘Din cercetări a reieşit faptul că, în luna noiembrie 2012, reprezentanţii unităţii medicale ar fi încheiat contracte de prestări servicii cu societăţile comerciale implicate, fără respectarea procedurilor legale. Persoanele bănuite vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale’, precizează IGPR.
Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.