Româncele au cedat în fața Suediei
Publicat de Catalin Donose, 13 iunie 2015, 16:03
Echipa feminină de tenis de masă a României a fost învinsă de Suedia, cu 3-1, azi, în optimile de finală la Jocurile Europene de la Baku.
Camelia Poştoacă a fost învinsă de Linda Bergstrom cu 3-1, constănțeanca Elizabeta Samara a pierdut fără drept de apel meciul cu Matilda Ekholm (0-3), tricolorele au redus din diferenţă în urma meciului de dublu (3-0), dar Bernadette Szocs a pierdut cu 2-3 meciul său de simplu şi victoria a revenit Suediei.
Tot sâmbătă, echipa masculină a României întâlneşte Portugalia în optimile de finală.