Bani de la Guvern pentru mai multe televiziuni din România
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 iunie 2015, 12:00
Producția și difuzarea de emisiuni de interes public cu specific de informare, educare şi cultural vor fi susținute printr-o schemă de ajutor de stat.
Membrii Guvernului au adoptat, în ședința de astăzi, o Ordonanță de Urgență prin care televiziunile pot beneficia „de finanțare în baza unei scheme de ajutor de stat al cărui buget va fi în sumă de 67,5 milioane de lei, respectiv echivalentul a 15 milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării acestuia”, se arată în comunicat.
Conform Ministerul pentru Societatea Informațională, schema de ajutor de stat se va elabora în conformitate cu legislația europeană în materie de ajutor de stat și va fi aprobată prin Hotărâre de Guvern, act normativ care va stabili criteriile de eligibilitate a beneficiarilor, numărul estimativ al acestora, categoriile de cheltuieli eligibile, precum și procedura de acordare și monitorizare.
Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat este 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2016, insa va putea fi prelungita.
Decizia Executivului survine la o săptămână după ce ministrul pentru Societatea Informațională, Sorin Grindeanu, anunța că ministerul de resort a propus scăderea la 9% a Taxei pe Valoare Adăugată /TVA/ pentru toți distribuitorii de servicii de televiziune, fie prin cablu, fie prin satelit, precum și constituirea unui fond de 5% pentru încurajarea programelor culturale, educative și informative, scrie Digi 24.
Sursa – Digi24.ro