Marius Copil joacă în turul al doilea la ‘s-Hertogenbosch
Publicat de Claudiu Dobrescu, 10 iunie 2015, 17:16
Tenismanul Marius Copil, beneficiar al unui wild-card, aflat pe locul 196 ATP, s-a calificat în turul al doilea al turneului de la ‘s-Hertogenbosch (Olanda).
Jucătorul român l-a învins în primul tur, cu scorul de 6-3, 2-6, 6-4 pe finlandezul Jarkko Nieminen, care ocupă poziţia a-91-a în ierarhia mondială.
În turul următor, Marius Copil îl va întâlni pe spaniolul Guillermo Garcia-Lopez, cap de serie nr. 4 şi locul 34 ATP, care este calificat direct în turul al doilea.