Comisia Juridică – vot tranşant privind cererea DNA de urmărire penală a premierului
Publicat de Bogdan Comșa, 8 iunie 2015, 17:20
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a votat, luni după-amiaza, solicitarea DNA privind cererea de începere a urmăririi penale a premierului Victor Ponta.
Vă reamintim că acesta este acuzat de procurorii anticorupţie de conflict de interese, pentru că l-a numit pe Dan Şova în mai multe posturi de conducere în Guvern, după ce ar fi beneficiat ilegal, cu ajutorul acestuia, de anumite sume de bani şi alte avantaje materiale.
18 dintre membrii Comisiei Juridice au votat împotriva solicitării Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unul s-a abţinut, iar 6 au votat „pentru”.
Deputatul PNL, Valeria Schelean a declarat ca prin decizia luata de majoritatea membrilor Comisiei, PSD demonstraza ca se opune unei justitii independente.
Decizia finală va fi luată, însă, mâine, de Plenul Camerei Deputaţilor.
Pentru a fi adoptată solicitarea de începere a urmăririri penale, este nevoie de votul favorabil exprimat de cel putin jumătate plus unu din numărul deputaţilor prezenţi.
Potrivit regulamentului, votul în cazul solicitărilor de urmărire penală pentru deputaţii care au ocupat sau ocupa functii de ministri, este secret cu bile.
Decizia finală va fi luată, însă,