Ascultă Radio România Constanța Live

„Celula de bază a societăţii”-familia- încotro?

„Celula de bază a societăţii”-familia- încotro?

Publicat de , 4 iunie 2015, 11:42

Conform unui raport al Institutului Naţional de Statistică, despre mişcarea naturală a populaţiei, redactat în perioada 1968-2011, raport privind născuţii, decesele, căsătoriile şi divorţurile la mia de locuitori, constatăm că, la nivelul anului 1968, rata divorţurilor era de 0.2 la mia de locuitori, în timp ce, 43 de ani mai târziu, ea este de 1.68, adică de 8 ori mai mare.

Tot mai multe cupluri divorțează astăzi. Cel mai des se despart tinerii și cei cu studii superioare. Din zece cupluri ajunse în faţa notarului, şapte sunt din mediul urban şi doar trei sunt din zone rurale, arată un alt studiu al Institutului Naţional de Statistică. Potrivit documentului, numărul femeilor de până în 30 de ani care divorţează este dublu faţă de cel al bărbaţilor.

Exista o intreaga literatură de specialitate care analizează legatura dintre numărul căsătoriilor sau cel al divorţurilor, de mersul economiei. Este paradoxal, dar concluziile sunt aceleaşi: când economia merge bine, creşte şi numărul divorţurilor. Când economia merge prost, numărul divorţurilor scade. Un număr în scădere al divorţurilor nu înseamnă mai puţine cupluri nefericite. Pur şi simplu unele nu îşi permit să divorţeze. Dacă ne uităm la judeţele din Romania unde au loc cele mai multe divorturi, dăm peste Bucureşti, Suceava, Bacău şi Constanţa.

În plus, tinerii de astăzi întârzie să ia o hotărâre în privinţa căsătoriei. Cauzele? Emanciparea femeii ( tendinţă observată în întreaga Europă), dezvoltarea sexuală precoce şi absenţa unor politici sociale au un singur rezultat: să întârzie apariţia fetelor în faţa altarului. Ele îşi doresc carieră, bani, situaţie materială, şi apoi căsătorie. Cu un serviciu stabil şi o diplomă în buzunar, femeile refuză să-şi mai asume rolul de salariat cu normă întreagă, menajeră în casă şi singura preocupată de educaţia copiilor.

Dacă fetele vor independenţă, băieţii au şi ei o lista de priorităţi: maşină, casă şi distracţie. Responsabilizarea lor încă din adolescenţă este destul de redusă. Imaginea tânărului gata să răstoarne munţii pentru familia lui, s-a estompat serios.

În acest mediu modern ne întrebăm totuşi, încotro merge astăzi ceea ce altădată era “celula de bază a societăţii-familia”. Astăzi, în emisiunea “Stil de viaţă”, difuzată de la 18.05, realizată de Steliana Bajdechi aceste teme vor fi abordate împreună cu psihologul Silvia Tudorancea.

TULCEA: Sesiune de finanțări pentru activitățile nonprofit de interes local
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 18:53

TULCEA: Sesiune de finanțări pentru activitățile nonprofit de interes local

Primăria municipiului Tulcea a anunţat, miercuri, deschiderea sesiunii de finanţări nerambursabile pentru activităţile nonprofit de interes...

TULCEA: Sesiune de finanțări pentru activitățile nonprofit de interes local
CONSTANȚA: Tânăr reținut pentru trafic de droguri
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 18:30

CONSTANȚA: Tânăr reținut pentru trafic de droguri

Un tânăr bănuit de trafic de droguri, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, în urma a două percheziţii...

CONSTANȚA: Tânăr reținut pentru trafic de droguri
Festivalul de Teatru pentru Copii „Arlechino” și-a desemnat câștigătorii
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 17:51

Festivalul de Teatru pentru Copii „Arlechino” și-a desemnat câștigătorii

Astăzi, la Casa de Cultură „Mihai Vasile” din Agigea, a avut loc festivitatea de premiere a participanţilor la Festivalul de Teatru pentru...

Festivalul de Teatru pentru Copii „Arlechino” și-a desemnat câștigătorii
Barcă pescărească, răsturnată în Dunăre, la Vadu Oii
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 17:01

Barcă pescărească, răsturnată în Dunăre, la Vadu Oii

Astăzi, în zona localității Vadu Oii din județul Constanța, o barcă în care se aflau doi pescari s-a răsturnat în Dunăre. La fața...

Barcă pescărească, răsturnată în Dunăre, la Vadu Oii
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 16:37

TULCEA: Exerciţiul multinaţional Sea Shield 25 în Poligonul Babadag

Aproape 250 de militari români şi spanioli au participat, joi, în Poligonul Babadag, la un antrenament cu muniţie de război desfăşurat în...

TULCEA: Exerciţiul multinaţional Sea Shield 25 în Poligonul Babadag
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 16:24

Acțiunea Speed Marathon la Constanța: 12 permise reținute pentru viteză excesivă

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat, miercuri, 9 aprilie, acțiunea Speed Marathon, o...

Acțiunea Speed Marathon la Constanța: 12 permise reținute pentru viteză excesivă
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 15:26

Tentative de fraudă în numele BNR

În ultima perioadă, a fost semnalată intensificarea tentativelor de fraudă de tip spoofing, –  apeluri telefonice, mesaje și site-uri...

Tentative de fraudă în numele BNR
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 15:16

„Caravana Forțelor Aeriene”, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța

Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța a găzduit ”Caravana Forțelor Aeriene”. Elevi și studenți ai instituțiilor de învățământ...

„Caravana Forțelor Aeriene”, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța