Ascultă Radio România Constanța Live

Liberalii se tem că alocaţiile copiilor nu vor creşte de la 1 iunie

Liberalii se tem că alocaţiile copiilor nu vor creşte de la 1 iunie

Publicat de Bogdan Comșa, 30 mai 2015, 16:51

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu susţine că există riscul ca Guvernul să amâne aplicarea legii recent adoptate de Parlament, prin care se dublează alocaţiile copiilor, document ce va fi promulgat de şeful statului pe 1 iunie.

Liderul liberal a cerut sâmbătă, la Galaţi, demisia premierului Victor Ponta, pe motiv că acesta ar fi declarat că anul viitor nu vor exista fonduri pentru acordarea alocaţiilor majorate.

Alina Gorghiu: „Temerea cea mai mare pe care o am este că în întâi promulgă preşedintele – şi mă bucur că este această fericită coincidenţă cu Ziua copilului – şi că, imediat după, Guvernul va găsi unul din tertipurile posibile, mi-e teamă de o eventuală ordonanţă de urgenţă prin care să fie prorogată intrarea în vigoare a acelei prevederi, de dublare a alocaţiilor”.

Alina Gorghiu i-a atras atenţia ministrului Muncii, Rovana Plumb, că indennizaţiile pentru creşterea copiilor nu pot fi acordate diferenţiat, în funcţie de veniturile părinţilor, întrucât există o decizie din 2006 a Curţii Constituţionale care interzice acest lucru.

Măsura de dublare a alocaţiilor pentru copii fusese respinsă, anterior, în comisiile tehnice ale Palrlamentului, care a adoptat-o, însă, chiar dacă iniţiatorii nu au precizat şi din ce bani ar putea statul să susţină această creştere.

medic spital pixa
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 15:02

Județul CONSTANȚA: Programul unităților sanitare, în perioada 18 – 21 aprilie

Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța face cunoscut programul unităților sanitare publice din județul Constanța care vor...

Județul CONSTANȚA: Programul unităților sanitare, în perioada 18 – 21 aprilie
apa, robinet, avarie RAJA - foto - pexels
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 14:55

Locuitorii din Hârșova și Ciobanu rămân fără apă

În vederea executării lucrărilor de înlocuire a unui tronson pe conducta de aducțiune care asigură alimentarea cu apă a localităților...

Locuitorii din Hârșova și Ciobanu rămân fără apă
delta dunarii 2 foto ovidiu oprea
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 14:52

AUDIO | În Delta Dunării, cu ocazia sărbătorilor pascale, gradul de cazare este de 75 la sută

Cei care aleg să petreacă sărbătorile pascale în Delta Dunării se pot bucura de vremea frumoasă, dar și de surprizele naturii. Unitățile de...

AUDIO | În Delta Dunării, cu ocazia sărbătorilor pascale, gradul de cazare este de 75 la sută
panettone, cozonac unsplash
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 14:17

ANPC: Cozonaci cu până la 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine, compoziție înșelătoare și probleme la declarația nutrițională

Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag atenția...

ANPC: Cozonaci cu până la 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine, compoziție înșelătoare și probleme la declarația nutrițională
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 14:13

AUDIO | Ce vinuri sunt recomandate pentru masa de Paște

Vinul are o importanță deosebită de Paște, atât prin semnificația sa religioasă, cât și prin faptul că se asortează foarte bine cu...

AUDIO | Ce vinuri sunt recomandate pentru masa de Paște
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 14:09

Acțiune de prevenire în zona frontierei cu Bulgaria

Astazi, 17 aprilie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de...

Acțiune de prevenire în zona frontierei cu Bulgaria
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 14:04

AUDIO | Preotul Marius Moșteanu vorbește despre Răstignire și Înviere

Jertfa prin Răstâgnire pe Cruce și Învierea sunt cele mai puternice emoții pe care creștinii le trăiesc an de an în Săptămâna Patimilor....

AUDIO | Preotul Marius Moșteanu vorbește despre Răstignire și Înviere
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 14:00

Un șofer băut și cu permisul expirat, oprit de polițiștii din Mangalia. Avea o alcoolemie de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat

La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 08.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au...

Un șofer băut și cu permisul expirat, oprit de polițiștii din Mangalia. Avea o alcoolemie de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat