O porţiune din digul Tulcea-Nufăru va fi consolidată
Publicat de valentin.lungeanu, 26 mai 2015, 20:28
Pagubele suferite de producătorii agricoli din judeţul Tulcea, produse la începutul anului de cotele ridicate ale Dunării şi de precipitaţii, sunt de peste 6 milioane de lei, estimează Prefectura Tulcea.
10 primării din judeţul nord-dobrogean au comunicat că au avut terenuri agricole afectate de băltire, fiind vorba în total de peste 6000 de hectare.
În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost aprobată şi propunerea privind necesitatea consolidării unui tronson de 400 de metri din digul Tulcea-Nufăru, care corespunde unui drum din zona industrială a municipiului Tulcea.