Proiect de lege pentru cei care nu mai pot achita ratele pentru locuinţă

Publicat de Bogdan Comșa, 21 mai 2015, 17:36
Un grup de parlamentari au iniţiat un proiect de lege potrivit căruia dacă o persoană fizică nu mai poate plăti un credit la bancă să poată transfera bunul ipotecat în favoarea băncii, iar datoria să se stingă.
Iniţiatorii au declarat că, în acest fel, imobilul pentru care nu se mai poate achita creditul, va intra mai rapid pe piaţă şi banca îşi va putea recupera mai uşor banii.
Proiectul de lege face parte din domeniul protecţiei consumatorului aflat în situaţia de supraîndatorare şi se înscrie în trendul directivelor europene, au mai specificat iniţiatorii actului normativ.