900 de imigranți salvați miercuri în Marea Mediterană
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 mai 2015, 12:00
Circa 900 de imigranți au fost salvați miercuri în Marea Mediterană, dintre care aproape 300 de o navă militară franceză angajată în cadrul operațiunii europene Triton, a anunțat paza italiană coastă, care coordonează serviciile de prim-ajutor, potrivit AFP.
În cursul zilei trecute, o navă a marinei italiene a salvat 286 de persoane care se aflau pe o ambarcațiune improvizată, la bordul căreia a fost găsit un cadavru, a anunțat marina pe contul său de Twitter, scrie agerpres.ro.
Trei dintre persoanele salvate au fost duse cu elicopterul la spital din cauza îngrijorărilor provocate de starea sănătății lor, a adăugat marina.
Cauza decesului constatat nu a fost precizată, însă paza de coastă repetă frecvent că pe ambarcațiunile improvizate ale imigranților condițiile sunt întotdeauna „extreme”.
În cursul unei alte operațiuni, două nave vedetă ale pazei de coastă și un cargou sub pavilion olandez au salvat 320 de imigranți aflați în dificultate în apele teritoriale ale Maltei, ei urmând să fie debarcați în Sicilia.
Ultima operațiune de salvare a zilei a fost realizată în apropierea apelor italiene de nava franceză de patrulare „Commandant Birot”, au informat autoritățile franceze.
Prefectura maritimă a precizat că 297 de imigranți, dintre care 51 de femei și copii, au fost salvați în stare bună de sănătate.
Ambarcațiunea lor, un vas de pescuit lung de aproximativ 20 de metri, a fost reperat la vreo 300 de kilometri sud-est de Italia de un avion italian angajat, de asemenea, în operațiunea Triton.
Operațiunea Triton, coordonată de Frontex, agenția europeană pentru supravegherea frontierelor, a fost lansată în noiembrie 2014 pentru a ajuta Italia să își controleze frontiera maritimă și a salva imigranții clandestini.
După o serie de naufragii devastatoare, Comisia Europeană a decis pe 23 aprilie să tripleze bugetul operațiunii, care era inițial de aproape trei milioane de euro lunar.
De la începutul anului, aproape 38.690 de imigranți clandestini au debarcat în Italia, în timp ce vreo 1.770 de bărbați, femei și copii au murit sau au dispărut, potrivit unui bilanț al Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), prezentat pe 19 mai.
Imigranții din Eritreea sunt cei mai numeroși, urmați de etiopieni, somalezi, sirieni, nigerieni, cei din Gambia și alte țări din Africa Subsahariană, a precizat OIM.
Sursa – agerpres.ro