Performanţele elevilor de la Mircea cresc de la an la an

Publicat de aurelia.mierlus, 20 mai 2015, 12:06
Performanţele elevilor de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, cresc de la an la an.
Dacă în anul şcolar trecut s-au calificat şi au participat la olimpiadele naţionale 53 de elevi şi 4 au fost selectaţi pentru lotul naţional al României, anul acesta colegiul constănţean a înregistrat o creştere.
La olimpiadele naţionale au participat 68 de elevi, iar în loturile de pregătire pentru a reprezenta ţara la concursurile internaţionale sunt selectaţi 9 .
Paul Haidu-Gerea, elev în clasa a X-a, este unul dintre premianţii Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân”, a câștigat două medalii foarte importante la două competiții internaționale de chimie.
Primul premiu a fost bronzul pe echipe la Olimpiada de Științe a Uniunii Europene, desfășurată între 26 aprilie – 3 mai la Klangfurt, în Austria.
La Olimpiada Internațională de Chimie ”D. Mendeleev”, desfășurată în perioada 3 – 10 mai, la Erevan, în Armenia a obţinut medalia de argint.
“Cel mai dificil este concursul ”Mendeleev”, implică trei probe a câte cinci ore, două teoretice și una practică”, spune Paul.
Ca să participe la astfel de competiţii, Paul trebuie să ştie toată materia de liceu.
Ce loc ocupă chimia în preferinţele elevilor şi câtă muncă depun ei pentru a obţine medalii la concursuri internaţionale? , aflăm de la Monica Dumitru prof.de chimie, cea care l-a pregătit pe Paul.
În iunie Paul va participa la pregătirea lotului național de chimie, unde speră să se califice la alte două concursuri internaționale: Olimpiada internațională de Chimie și Olimpiada Pluridisciplinară din Yacuția, Federația Rusă.
aureliamierlus@radioconstanta.ro