MApN: Ministrul Apărării Naționale, la Fetești și Deveselu
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 mai 2015, 09:30
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, va vizita marți Baza 86 Aeriană Fetești pentru a evalua stadiul lucrărilor de reabilitare și modernizare a pistei de decolare și aterizare a aeronavelor.
Dușa se va deplasa apoi în localitatea Deveselu, județul Olt, pentru a verifica evoluția lucrărilor la proiectele de investiții în infrastructură la Facilitatea de apărare antirachetă.
Mircea Dușa a subliniat, la sfârșitul lunii aprilie, cu ocazia unei vizite la Zalău, că în acest an se va finaliza, în mare parte, și refacerea bazei militare de la Fetești, destinată avioanelor F16.
„Se are în vedere refacerea pistei și prelungirea acesteia cu 300 de metri și realizarea de hangare noi, sisteme de comandă și control compatibile cu avioanele F16. Majoritatea obiectivelor de investiții de la Fetești au termen de punere în funcțiune octombrie-noiembrie, în acest an”, a spus, la acel moment, ministrul Apărării.
Sura – Agerpres.ro