Despăgubiri de peste un milion de euro în urma accidentului din Muntenegru
Publicat de , 8 mai 2015, 09:04
Anul trecut, Omniasig s-a situat pe locul întâi în topul despăgubirilor plătite de asigurătorii români, cea mai mare daună acoperită fiind de 8,24 milioane lei, în urma unui incendiu la un depozit.
Compania a mai anunțat că suma totală a despăgubirilor achitate pentru toate dosarele RCA și CASCO deschise în urma accidentului autocarului cu turiști români din Muntenegru (iunie 2013) a depășit 4,5 milioane lei.
Pe segmentul RCA, cea mai mare daună a fost de 2,37 milioane lei (pentru vătămări corporale în cazul unui accident soldat cu un deces și doi răniți grav). Pentru polițele CASCO, Omniasig a achitat o daună maximă de 410.152 lei (derapaj urmat de impact violent cu un copac).