Calendarul zilei – 6 mai
Publicat de Codrin RAITA, 6 mai 2015, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* ora 10:30 – lucrări în plen
– Camera Deputaţilor
* ora 10:00 – şedinţă în plen
* la înch.șed.de vot final – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
– Justiţie
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) se pronunţă în dosarul Referendumului, în care Liviu Dragnea este judecat pentru fapte de corupţie
– Cultură
* Uniunea Cineaştilor din România organizează o nouă ediţie a Galei Premiilor Naţionale UCIN, eveniment cultural de decernare a premiilor pentru cele mai bune creaţii naţionale cinematografice, de toate genurile, care au fost prezentate în premieră în anul 2014 pe ecranele cinematografelor şi pe canalele de televiziune – la Cinema Studio, Bd. Magheru nr. 29
* Iaşi: Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului “Serile Filmului Românesc TIMPUL” are loc în perioada 6 – 10 mai şi va fi dedicată actorului George Mihăiţă, în semn de recunoştinţă pentru toate rolurile de pe platourile filmelor româneşti, eveniment iniţiat şi organizat de Asociaţia Studenţilor Jurnalişti, în parteneriat cu Asociaţia Revistei TIMPUL
Aniversări – Comemorări
– Începe, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Lag B’Omer (Lag BaOmer)
– 1600, 6/16: Mihai Viteazul îl alungă pe Ieremia Movilă şi ocupă Moldova, realizând astfel prima unire politică a celor trei ţări române. În hrisovul emis la Iaşi, la 27 mai 1600 Mihai Viteazul se intitula: ”Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei”. La 21.X/1.XI.1599 Mihai îşi făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecând sub autoritatea sa în urma victoriei de la Şelimbăr, din 18/28.X.1599 – 415 ani. NOTĂ: Unele surse dau această unire la data de 27 mai 1600. Ea a durat doar câteva luni, până în septembrie 1600
– 1639: S-a terminat construirea bisericii „Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu (1634-1653); monument de o mare frumuseţe, cu faţadele integral îmbrăcate într-un decor de piatră sculptată şi aurită
– 1836: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) compozitorul şi profesorul Isidor Vorobchievici (m. 1903)
– 1871: S-a născut compozitorul Grigore Teodosiu (m. 1941)
– 1888, 6/18: Medicul Victor Babeş efectuează primele vaccinări antirabice la Institutul Antirabic din Bucureşti (înfiinţat în 1887, al treilea din lume)
– 1888, 6/18: S-a născut Eugeniu Speranţia, poet şi memorialist, estetician şi sociolog, eseist; fiul folcloristului Theodor D. Speranţia (m. 1972). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă ca dată a naşterii 18 mai 1888
– 1891: Paulina Cruceanu (n. 1865 – m. 1921), absolventă a Şcolii Superioare de Farmacie din Bucureşti, devine prima femeie farmacist din România
– 1894: S-a născut Filip Lazăr, compozitor şi pianist (m. 1936, la Paris)
– 1905: S-a născut chimistul Gheorghe Claudiu Suciu; contribuţii în dezvoltarea, proiectarea şi testarea proceselor din industria petrolului; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990) – 110 ani
– 1908: S-a născut istoricul Mihail Roller; colaborator apropiat al lui Iosif Chişinevschi, a îndeplinit funcţii pe linie de propagandă în aparatul Partidului Comunist; scrierile sale reprezintă o grosolană falsificare a trecutului ţării şi istoriei românilor; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1958)
– 1908: S-a născut Ion Vlasiu, sculptor, pictor şi prozator (m. 1997). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă naşterea la 8.V.1908
– 1922: S-a născut George Lăzărescu, istoric literar şi traducător de limbă italiană; a tradus din Petrarca, Leon Batista Alberti, Edmondo de Amicis, Alberto Moravia, Giulio Carlo Argan; a dat o versiune italiană a poemelor lui Ioan Alexandru (m. 2006)
– 1930: S-a născut Dorel Dorian, dramaturg, prozator şi eseist; fost deputat din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1996-2004) (m. 2014) – 85 de ani
– 1935: S-a născut artistul ceramist George Tiutin (m. 2013) – 80 de ani
– 1941: S-a născut poetul, prozatorul şi gazetarul Paul Tutungiu
– 1943: S-a născut criticul literar Laurenţiu Ulici; director al revistei „Luceafărul” (1990-2000); vicepreşedinte (1993) şi preşedinte (1995-2000) al Uniunii Scriitorilor din România (m. 2000)
– 1946: A murit juristul Paul Negulescu; lucrări de istoria dreptului românesc, de drept constituţional şi de drept administrativ; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1874)
– 1961: A murit Lucian Blaga, poet, dramaturg, filosof şi eseist; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1895)
– 1962: A murit Virginia Andreescu-Haret, prima femeie-arhitect din România, autoarea proiectelor pentru liceele „Dimitrie Cantemir” şi „Gheorghe Şincai” din Bucureşti (n. 1894)
– 1978: A murit Ştefan Péterfi, botanist român de naţionalitate maghiară; în paralel cu activitatea didactică la Universitatea din Cluj, a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, consacrându-se în principal studiului algelor; membru titular al Academiei Române , vicepreşedinte al acestui for (1974-1978) (n. 1906)
– 1982: A murit baritonul Alexandru Alger (n. 1898)
– 1984: A avut loc, la Palatul Sporturilor din Bucureşti, gala de adio a gimnastei Nadia Comăneci (Conner); cu prilejul retragerii din activitatea competiţională, marea gimnastă a primit „Ordinul Olimpic” din partea preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic, Juan Antonio Samaranch. NOTĂ: Nadia Comăneci (n. 1961), multiplă campioană olimpică, prima gimnastă din lume căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (la Jocurile Olimpice de la Montreal/Canada-1976), este stabilită în SUA, din 1989; în 1999 a fost declarată, la Viena, „sportiva secolului XX”; World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a omologat, în 2007, recordul reuşit de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, adică şapte note 10 la o singură ediţie a JO
– 1990: Are loc prima deschidere a frontierelor dintre România şi actuala Republică Moldova – “Podul de flori” de peste Prut; „Podul de Flori” este denumirea a două acțiuni ce s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea. Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte. În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. Acest detaliu a dat numele manifestărilor respective. În cadrul primei acţiuni, care a avut loc pe 6 mai 1990, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără paşaport şi viză, la eveniment participând aproximativ 1.200.000 de oameni. De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu – Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești. Al doilea „Pod de Flori” s-a desfășurat pe 16 iunie 1991, de data aceasta, locuitorii din Moldova putând să treacă fără acte hotarul în România – 25 de ani
– 1991: A murit regizorul de film Virgil Calotescu (n. 1928)
– 1994: A murit Moses Rosen (David Moshé Rozén), şef-rabinul Cultului Mozaic din România şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România în perioada iunie 1948 – mai 1994; fondator al „Revistei cultului mozaic din România” (1956); a desfăşurat o bogată activitate publicistică şi eseistică; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1912)
– 1997: A murit Florian Potra, critic de teatru şi film, traducător (n. 1925)
– 2012: A murit Camilian Demetrescu (prenumele la botez – Paul Constantin), pictor monumentalist, sculptor, grafician, eseist, teoretician al artei, publicist şi filosof; membru fondator al UAP; exilat politic în Italia din 1969, a fost unul dintre criticii vehemenţi ai regimului Ceauşescu; s-a afirmat în Italia printre cei mai mari reprezentanţi ai artei religioase (nouă dintre tapiseriile sale decorează sala de audienţe a Suveranului Pontif) (n. 1924)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Comisia Europeană prezintă orientările sale pe piața unică digitală
– Bruxelles: Summit-ul European de Afaceri (6 şi 7 mai)
– Riviera Maya, Mexic: Forumul Economic Mondial din America Latină (6 – 8 mai)
– Praga: Congresul European privind obezitatea va reuni cercetători din aproximativ treizeci de țări (6 – 9 mai)
Aniversări – Comemorări
– 1638: A murit Cornelius Jansen, filosof şi teolog olandez; iniţiator al curentului social-religios catolic ce-i poartă numele – jansenismul (n. 1585)
– 1668: S-a născut scriitorul francez Alain-René Lesage, cel mai reprezentativ autor de comedii al epocii (m. 1747)
– 1758: S-a născut Maximilien Robespierre, om politic francez; figură centrală a Revoluţiei burgheze de la 1789 din Franţa; supranumit „Incoruptibilul” (credea în virtutea morală absolută); şef al guvernului revoluţionar (1793-1794); a instaurat dictatura iacobină; răsturnat în urma loviturii de stat din 27.VII.1794 şi ghilotinat (m. 1794)
– 1791: Printr-un decret emis la această dată, Palatul Luvru (Louvre) din Paris a fost transformat în muzeu
– 1840: A fost pus în circulaţie, în Marea Britanie, primul timbru poştal din lume, intrat în istorie sub denumirea de „Penny Black” – 175 de ani
– 1856: S-a născut psihiatrul austriac Sigmund Freud, întemeietorul psihanalizei (m. 1939)
– 1859: A murit Alexander von Humboldt, naturalist şi geograf german; a contribuit la dezvoltarea multor ramuri ale ştiinţelor naturii şi a pus bazele geografiei moderne (n. 1769)
– 1862: A murit Henry David Thoreau, poet, eseist şi filosof american (n. 1817)
– 1868, 6/18: S-a născut Nikolai al II-lea, ultimul ţar al Rusiei (m. 1918; a fost executat, împreună cu familia sa, de către bolşevici, la Ekaterinburg/Ural). NOTĂ: La 17.VII.1998 a avut loc reînhumarea, la Sankt-Petersburg, a rămăşiţelor pământeşti ale ţarului şi ale familiei sale. Pe 4 august 2000 Nicolae şi membrii apropiaţi ai familiei lui au fost canonizaţi de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse drept Sfinţi Cuvioşi, ziua de prăznuire fiind 17 iulie
– 1868: S-a născut matematicianul sârb Mihailo Petrović; creator al metodei spectrale în algebră, aritmetică, calculul integral şi teoria funcţiilor; a stabilit metodele de studiu direct în ecuaţiile diferenţiale cu ajutorul figurilor geometrice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (m. 1943)
– 1871: S-a născut chimistul francez Victor Grignard; a descoperit compuşii organomagnezieni micşti, cu numeroase întrebuinţări în sinteza organică; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1912, împreună cu conaţionalul său Paul Sabatier; membru de onoare străin al Academiei Române din 1925 (m. 1935)
– 1880: S-a născut pictorul şi graficianul Ernst Ludwig Kirchner, reprezentant de seamă al expresionismului german; unul dintre fondatorii grupului „Die Brücke” (Podurile) (m. 1938, s-a sinucis) – 135 de ani
– 1895: S-a născut Rudolph Valentino, actor de film american de origine italiană (m. 1926) – 120 de ani
– 1898: S-a născut Jascha Horenstein, dirijor american de origine rusă (m. 1973)
– 1899, 6/18: A început (până la 17/29.VII.1899), la Haga, prima Conferinţă mondială pentru pace, convocată din iniţiativa Rusiei; a fost abordată problema soluţionării paşnice a conflictelor internaţionale şi s-au semnat mai multe convenţii; au participat 26 de state (printre care şi România) din Europa, America şi Asia; din delegația română au făcut parte Alexandru Beldiman, ministru la Berlin, și Ion Papianu, agentul diplomatic de la Belgrad, semnează documentele cu rezerve
– 1902: S-a născut Max Ophüls (Max Oppenheimer), regizor francez de teatru şi film (m. 1957)
– 1904: A murit chimistul britanic Alexander William Williamson; descoperirile sale cu privire la structura alcoolului şi eterilor i-au permis să clasifice componentele organice în diferite tipuri, în conformitate cu structura lor; a formulat conceptul echilibrului dinamic al reacţiilor chimice (n. 1824)
– 1915: S-a născut Orson Welles, regizor, scenarist şi actor american de teatru şi film (m. 1985) – 100 de ani
– 1919: A murit Lyman Frank Baum, poet american, dramaturg, actor şi producător independent de film; autorul cunoscutei cărţi pentru copii „Vrăjitorul din Oz” (n. 1856)
– 1921: S-a născut Erich Fried, poet şi eseist austriac; în 1938 emigrează şi se stabileşte la Londra; în perioada 1952-1968 este colaborator al BBC-ului pentru emisiunile în limba germană (m. 1988)
– 1924: A murit Carel Steven Adama van Scheltema, poet olandez (n. 1877)
– 1932: S-a născut actorul rus Aleksandr Beliavski (m. 2012)
– 1942: S-a născut baritonul american Richard Stilwell
– 1949: A murit Maurice Maeterlinck, scriitor belgian de limbă franceză; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1911; considerat cel mai important dramaturg al simbolismului (n. 1862)
– 1953: S-a născut Tony Blair, om politic laburist britanic; fost premier al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în perioada mai 1997- iunie 2007 şi lider al Partidului Laburist; a fost singurul premier laburist care a reuşit să câştige trei mandate consecutive (1997, 2001 şi 2005); în prezent este emisar special al Cvartetului internaţional (SUA, Uniunea Europeană, Rusia şi ONU) pentru Orientul Mijlociu
– 1960: A murit Paul Abraham, compozitor ungar (n. 1892) – 55 de ani. NOTĂ: Dicţionarul Grove (de muzică şi muzicieni) dă ca dată a morţii 9 mai 1960
– 1961: S-a născut actorul american de film George Clooney
– 1992: A murit Marlène Dietrich, actriţă americană de film de origine germană (n. 1901)
– 1994: Inaugurarea oficială a tunelului de sub Canalul Mânecii (Eurotunelul), care a creat o legătură terestră între Europa şi Marea Britanie; Eurotunelul (considerat de experţi ca „lucrarea secolului XX”) are o lungime de 50,3 km şi este situat la o adâncime cuprinsă între 25 şi 45 de metri
– 2003: A fost inaugurată, la Moscova, staţia de metrou aflată la cea mai mare adâncime, Park Pobedi (Piaţa Victoriei), care este construită la 90 de metri sub pământ
– 2013: A murit Giulio Andreotti, om politic italian, premier al Italiei în şapte mandate, de 26 de ori ministru, fost lider al democraţilor creştini, membru al parlamentului italian fără întrerupere între 1945 şi 1991, senator pe viaţă (din 1991); personaj controversat, acuzat în mai multe rânduri că a avut legături cu mafia siciliană (n. 1919)
Sursa: RADOR