ATENȚIE! Poliția Rutieră a mobilzat sute de echipaje cu aparate radar
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 mai 2015, 10:14
Centrul INFOTRAFIC informează că astăzi, circulația rutieră se va intensifica pe principalele autostrăzi și drumuri naționale, mai ales pe cele care duc către București.
În județul Constanța, este posibil să se formeze coloane de autovehicule pe DN39 Mangalia — Constanța, în zona Eforie-Agigea.
Pentru a nu se produce aglomerație pe autostrada A2 Constanța — București, la stația de taxare de la Fetești, le reamintim conducătorilor auto că taxa de pod poate fi achitată și în sistem electronic (prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577) sau la oricare dintre benzinăriile de pe autostradă.
Așadar, conducătorii auto trebuie să știe că se poate trece liber prin stația de taxare, pe benzile 2 și 3, cu condiția ca taxa respectivă să fie plătită ulterior, până a doua zi, la ora 24.
Pentru fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor rutiere, Poliția Rutieră acționează în această perioadă cu efective sporite, utilizând zilnic, în medie, 420 de aparate radar pe toate arterele rutiere importante din țară.