Mai multe trenuri spre litoral
Publicat de magda.chirana, 29 aprilie 2015, 10:12
CFR suplimentează, de astăzi şi până pe 4 mai, capacitatea de transport cu 20 trenuri InterRegio și Regio, care vor face legătura directă regiunile țării și staţiunile de la Marea Neagră.
De asemenea, pe 1 mai, în debutul sezonului estival, CFR lansează Trenurile Litoral, două perechi de trenuri InterRegio pe ruta Bucureşti – Constanţa şi retur, ce vor asigura legătura între Capitală și litoralul românesc în două ore, fără opriri intermediare.
Trenul Tineretului va circula şi el, de mâine şi până duminică, pe ruta Bucureşti – Mangalia şi retur, iar în toată această perioadă, turiștii vor avea la dispoziție legături frecvente între Constanța și stațiunile de pe litoral.
Un bilet pe ruta București-Constanța costă de la 30 de lei, la trenurile Regio, şi ajunge la 62 de lei pentru cele InterRegio.
Călătorii sunt sfătuiţi să-şi cumpere bilete din timp pentru a beneficia de reduceri, dar şi pentru că de 1 mai agențiile de voiaj CFR vor fi închise.