Ascultă Radio România Constanța Live

AUDIO: Revisal sau ce-i în mână, nu-i minciună?

AUDIO: Revisal sau ce-i în mână, nu-i minciună?

Publicat de , 21 aprilie 2015, 14:51

De la începutul anului şi până acum, în jur de 500 de sesizări au ajuns la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa. Dintre acestea, peste 50 fac referire la refuzurile angajatorilor de a elibera o serie de adeverinţe, inclusiv cea de vechime în muncă, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Florina Vişan.

Dacă un extras din aplicaţia Revisal, care îi conferă salariatului certitudinea că lucrează cu forme legale, poate fi emis şi de către inspectoratul de muncă, achitând suma de 20 de lei, adeverinţele de vechime, care sunt extrem de importante, în original, pentru dosarul de pensionare, pot fi eliberate doar de către angajator, la momentul încetării activităţii.

Tocmai de aceea, în condiţiile în care tot mai multe societăţi intră în insolvenţă sau… pur şi simplu dispar, este foarte important să intraţi în posesia lor cât firmele încă mai există. Altfel, trebuie să luaţi legătura cu diverşi lichidatori judiciari sau veţi fi nevoiţi să umblaţi după martori, foşti colegi, care să vă susţină cauza în instanţă.

Aşadar, nu uitaţi! Angajatorii au obligaţia să vă elibereze aceste adeverinţe! În caz contrar, adresaţi-vă, în scris, Inspectoratului Teritorial de Muncă. Refuzul lor se sancţionează cu amendă între 300 – 1.000 lei, dar şi cu măsura obligatorie de eliberare a acestora.

MEDGIDIA: Taxa de salubrizare pentru anul 2026 va rămâne la nivelul acestui an
Social miercuri, 16 aprilie 2025, 14:01

MEDGIDIA: Taxa de salubrizare pentru anul 2026 va rămâne la nivelul acestui an

La Medgidia, taxa de salubrizare pentru anul 2026 va rămâne la nivelul acestui an. Ea va fi actualizată doar cu rata inflației, de 5,6%. Șeful...

MEDGIDIA: Taxa de salubrizare pentru anul 2026 va rămâne la nivelul acestui an
România, printre țările UE cu cele mai mici rate de ocupare în 2024
Social miercuri, 16 aprilie 2025, 09:09

România, printre țările UE cu cele mai mici rate de ocupare în 2024

Aproximativ 197,6 milioane de persoane în vârstă de muncă (20-64 ani) din Uniunea Europeană erau ocupate în 2024, ceea ce înseamnă o rată de...

România, printre țările UE cu cele mai mici rate de ocupare în 2024
CONSTANȚA: Reabilitare termică pentru mai multe blocuri. Care sunt acestea?
Social sâmbătă, 12 aprilie 2025, 11:23

CONSTANȚA: Reabilitare termică pentru mai multe blocuri. Care sunt acestea?

Contractele de execuţie au fost semnate de primarul municipiului Constanţa, marcând un pas important în direcţia modernizării fondului locativ...

CONSTANȚA: Reabilitare termică pentru mai multe blocuri. Care sunt acestea?
CONSTANȚA: Au fost primite biletele de tratament balnear pentru a patra serie din acest an
Social sâmbătă, 12 aprilie 2025, 10:44

CONSTANȚA: Au fost primite biletele de tratament balnear pentru a patra serie din acest an

Casa Județeană de Pensii Constanța anunță că au fost primite biletele de tratament balnear pentru a patra serie din acest an. Perioada de...

CONSTANȚA: Au fost primite biletele de tratament balnear pentru a patra serie din acest an
Social vineri, 11 aprilie 2025, 17:52

AUDIO: Competențe și locuri de muncă verzi

„Nu suntem pregătiți pentru a acționa în viitor la locul de muncă pentru a fi prietenoși cu mediul și viitorul e aproape. Job-urile...

AUDIO: Competențe și locuri de muncă verzi
Social vineri, 11 aprilie 2025, 16:54

MURFATLAR: Proiectul european “Zone curate, străzi verzi și deschise”. Finanțare de peste 400.000 de euro

La Casa de Cultură din orașul Murfatlar s-a desfășurat astăzi, începând cu ora 12.00, o conferință de presă, pe tema proiectului european...

MURFATLAR: Proiectul european “Zone curate, străzi verzi și deschise”. Finanțare de peste 400.000 de euro
Social joi, 10 aprilie 2025, 13:23

NĂVODARI: A început distribuirea tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui 2025

Peste 1.300 de persoane vor primi tichete sociale oferite de Primăria Orașului Năvodari, prin intermediul Direcției Asistență Socială, cu...

NĂVODARI: A început distribuirea tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui 2025
Social miercuri, 9 aprilie 2025, 18:45

Semnarea Protocolului de Înfrăţire între Rotary Cetate Tomis Constanţa şi Rotary Toros din Turcia

Ieri, 8 aprilie 2025, a avut loc semnarea Protocolului de Înfrăţire între Rotary Club Cetate Tomis Constanţa şi Rotary Club Toros din Turcia....

Semnarea Protocolului de Înfrăţire între Rotary Cetate Tomis Constanţa şi Rotary Toros din Turcia