Episcopi catolici din Europa de Sud-Est, în vizită în Dobrogea

Publicat de , 18 aprilie 2015, 10:44
Întâlnirea anuală a președinților Conferințelor episcopilor catolici din sud-estul Europei are loc în acest an la București, în perioada 17-21 aprilie. Organizată de Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE) în colaborare cu Arhidieceza Romano-Catolică de București, întâlnirea de la București va reuni reprezentanți ai Bisericii Catolice din Albania, Bosnia și Hertegovina, Grecia, Bulgaria și România. Din partea CCEE, la întâlnire va participa Monseniorul Duarte da Cunha, secretar general.
Pe parcursul celor cinci zile de sedere în țara noastră, episcopii participanți la întâlnire vor avea, de asemenea, ocazia să viziteze câteva lăcașe de cult catolice din Capitală și din zona Dobrogei, precum și unele obiective importante pentru cultura și istoria poporului român.