Fetiţă lovită de maşină în cartierul Km5
Publicat de , 12 aprilie 2015, 15:31
O fetiţă de cinci ani a fost accidentată, în ziua de Paşte, de un autoturism, după ce a ieşit în fugă din curtea casei şi a traversat strada în fugă. Incidentul s-a petrecut pe strada Fântânele din cartierul Km5.
Conform poliţiştilor rutieri, T.V. (bărbat, de 32 ani, din Constanţa) a condus un auto pe strada Fântanele şi ajungând în zona intersecţiei cu strada Popa Farcaş surprinde si accidentează uşor o minoră de 5 ani, din Constanţa, care, fiind nesupravegheată, a ieşit în fugă din curtea unui imobil şi a traversat strada fără să se asigure.