Trei tone de pește confiscate în luna martie de polițiștii de frontieră
Publicat de , 10 aprilie 2015, 09:02
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au efectuat, independent sau în cooperare cu alte instituţii ale statului, acţiuni preventive şi de combatere a fenomenului braconajului piscicol, atât în lacurile litorale, pe fluviul Dunărea, cât şi la Marea Neagră, reuşind în luna martie să ridice în vederea confiscării 2.845,5 kilograme peşte din specii diferite şi 212 plase şi unelte de pescuit în lungime toală de 6.931 metri.
Astfel, în perioada 01 – 31.03.2015, prin folosirea în comun a informaţiilor, în cooperare cu Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au organizat şi desfăşurat 47 de acţiuni de monitorizare şi control a activităţilor de pescuit din zona de competenţă maritimă, fluvială pe Dunăre, respectiv Delta Dunării.
În urma acţiunilor desfăşurate pe raza judeţelor Constanţa şi Tulcea, au fost constatate 36 de infracţiuni, aplicate 19 contravenţii (valoare totală de 8.000 lei), au fost ridicate în vederea confiscării 2.845,5 kilograme peşte din specii diferite şi 16,2 kilograme icre.
De asemenea, poliţiştii de frontieră au indisponibilizat şi depus în camerele de corpuri delicte 74 de plase de pescuit tip monofilament, 40 de plase de pescuit din fir textil, 98 de alte unelte de pescuit (lungime totală de 6.931 metri), 5 ambarcaţiuni şi două motoare de barcă (valoare totală de 9.000 lei).
În toate cauzele sunt implicate 34 de persoane, asupra cărora se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de de braconaj piscicol.
Cea mai mare captură realizată într-o singură acțiune a avut loc în data de 13 martie, când poliţiştii de frontieră din cadrul P.P.F. Midia au oprit pentru control, în zona de competenţă, o autoutilitară marca Volkswagen Caddy, înmatriculată în Constanţa şi condusă de cetăţeanul român B.R., în vârstă de 41 ani, cu domiciliul în Constanţa.
În urma controlului a fost descoperită cantitatea de 398 kilograme peşte din diferite specii.
O oră mai târziu, o altă patrulă formată din poliţişti de frontieră ai P.P.F. Midia au verificat un autoturism marca Opel Astra, cu numere de înmatriculare de Ialomiţa, condus de cetăţeanul român D.A. de 44 ani, cu domiciliul în Slobozia. În urma controlului a fost descoperită cantitatea de 584 kilograme peşte din specii diferite.