Cât va ţine vremea urâtă în Dobrogea
Publicat de Cristina Ghelasie, 6 aprilie 2015, 08:30
România a intrat duminică noaptea sub o nouă informare de vreme rea, care anunţă ploi însemnate şi vânt puternic, până marţi la ora 15.
În regiunile estice şi sud-estice se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 15…20 l/mp.
În Dobrogea, vremea rea va dura până joi, când cerul va redeveni senin, însă vântul se va domoli abia de vineri.
Sâmbătă, va fi senin, iar maximele termice vor atinge 13 – 14 grade Celsius.
În noaptea de Înviere, cerul va fi mai mult senin, iar Duminică, în prima zi de Paşti, va fi cald cu temperaturi de până la 15 grade.