Calendarul zilei – 5 aprilie
Publicat de Codrin RAITA, 5 aprilie 2015, 10:05
EVENIMENTE INTERNE
– Ministere
* Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, participă de la 8:30, la ceremonia militară prilejuită de sărbătorirea Zilei NATO şi la Ziua Porţilor Deschise, organizate la sediul Ministerului Apărării Naţionale
* Tbilisi: Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, efectuează în zilele de 5 şi 6 aprilie, o vizită oficială în Republica Georgia, la invitaţia omologului său, Mindia Janelidze
* Amman: Vizita secretarului de stat pentru analiză politică şi relaţia cu Parlamentul din Ministerul Afacerilor Externe, Radu Podgorean, în Regatul Haşemit al Iordaniei (5 – 7 apr.)
-Culte, Biserică
* Învierea Domnului pentru credincioşii romano-catolici. În Catedrala Sf. Iosif din București, ÎPS Ioan Robu va prezida, la ora 10:30, Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului
– Administraţie
* Aproximativ 600 de elevi din cadrul cluburilor copiilor sunt aşteptaţi să participe în Parcul Tineretului din Capitală, la deschiderea oficială a programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, un eveniment organizat de CIADO România, Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film „Dracula” şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti – ora 16:30, intrarea Şincai. La eveniment urmează să participe: primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, preşedintele CIADO România, şi şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Florian Ionel Lixandru. Acţiunea se desfăşoară sub patronajul CIADO, în cadrul programului „Artă Contra Drog”. CIADO România prezintă bucureştenilor, în premieră, expoziţia „Veşmântul ţărănesc de la arhaic la fashion”. Expoziţia conţine 12 lucrări în mărime naturală. Colecţia de piese ţărăneşti şi accesorii aparţine Iuliei Gorneanu. Fotografiile au fost realizate la Muzeul Ţăranului Român
– Mass – Media, Publicitate
* Buciumeni, jud. Dâmboviţa: Ceremonia de înmormântare a jurnalistului de radio Paul Grigoriu – ora 14:00
– Cultură
* Asociaţia Filiala Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” organizează vernisajul expoziţiei Anuala de Artă Religioasă şi Restaurare – Cădere, Ridicare, Supravieţuire. Arta sacră. Creaţie şi Restaurare – ora 13:30, în Sala V.I.Popa de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Anuala de Artă Religioasă şi Restaurare poate fi vizitată în perioada 5 – 23 aprilie – ora 9:00, în Sala H.H. Stahl, Foaier şi în Sala Lena Constante, Şoseaua Kiseleff, nr. 30
* Corul Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin, dirijat de Anna Ungureanu, susţine Concertul Extraordinar de Paşte – ora 18:00, în Sala Mare a Ateneului Român
* Spectacolul “Cinderella on Ice” al Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg va fi prezentat la Sala Palatului, începând cu ora 18:00
* Are loc un recital cameral susţinut de Aron Cavassi – vioară – ora 19:00, Sala mică, Ateneul Român. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Fundaţia MUZZA, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român organizează Gala Premiilor de Jazz, ediţia a XIII-a – ora 19:00, la Hard Rock Cafe. Printre partenerii media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical
– Sport
* Se desfăşoară finalele la Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Bucureşti pentru senioare şi la turneul internaţional ”Cupa Irina Deleanu” la junioare – ora 13:30, la Sala Polivalentă
* Se desfăşoară evenimentul All Star Game la baschet masculin – ora 18:00, la Sala Polivalentă Dinamo
* Au loc meciuri din etapa a 24-a a Ligii I de fotbal:
- ora 15:30 – CS Concordia Chiajna – FC Braşov – pe stadionul „Concordia” – Chiajna
- ora 18:00 – FC Ceahlăul Piatra Neamţ – FC Viitorul – pe stadionul „Ceahlaul” – Piatra Neamţ
- ora 20:30 – Gaz Metan Mediaş – FC Steaua Bucureşti pe stadionul „Gaz Metan” – Mediaş
* Au loc meciuri din etapa a 25-a a Ligii naţionale de handbal feminin:
- ora 11:00 – HCM Roman – HC Zalău
- ora 18:00 – ASC Corona 2010 Braşov – U Alexandrion Cluj
- ora 18:00 – CSM Cetate Devatrans – CSM Ploieşti
* În Cupa României la handbal masculin se joacă meciurile din finale – la Sala Sporturilor ”Lascăr Pană” – Baia Mare
- ora 14:00 – Finala mică: HC Odorhei – HCM Constanţa
- ora 17:00 – Finala mare: HCM Minaur Baia Mare – Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu
– Diverse
* Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Uninvented Kids, partea mai mică şi mai zglobie a companiei Uninvented Theatre organizează conferinţa ”O poveste despre iepuri!” – ora 10:30, la Muzeul Antipa
Aniversări – Comemorări
– Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor) (Calendarul Creştin-Ortodox 2015; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)
– Învierea Domnului (Paştele) (Calendarul Romano-Catolic 2015)
– “Ziua Automobilistului”; la 5/18.IV.1904 se constituie, la Bucureşti, din iniţiativa lui George Valentin Bibescu, Asociaţia “Automobil Club Român”/ACR; în aprilie 1967 se reorganizează sub denumirea actuală, Automobil Clubul Român; ACR este membru al Alianţei Internaţionale de Turism şi al Federaţiei Internaţionale a Automobilului (Calendar Agerpres, aprilie 2009; Istoria României în date, 2003)
– “Ziua NATO în România”; se marchează, anual, începând din 2005 ( – 10 ani), în prima duminică a lunii aprilie, pe baza unei legi adoptate în Parlamentul de la Bucureşti; la alegerea datei s-a ţinut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianţa Nord-Atlantică (29 martie 2004) şi de data arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004); “Ziua NATO” este o sărbătoare publică dedicată democraţiei şi spiritului european şi euro-atlantic (Monitorul Oficial al României 895/1.X.2004)
– 1851: A murit (în exil, la Istanbul/Turcia) Ion I. Negulici, pictor, traducător şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; autorul unui “Vocabular român” pentru explicarea neologismelor (1848) (n. 1812). NOTĂ: Enciclopedia României online dă ca dată a morţii 15 aprilie 1851
– 1881: S-a născut psihologul Florian Ştefănescu-Goangă; lui i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1958)
– 1884, 5/18: S-a născut (la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova) Ion C. Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (m. 1940)
– 1917, 5/18: O delegaţie de români transilvăneni (dr. Vasile Lucaciu, preşedintele Ligii Culturale, ofiţerul [r.] Vasile Stoica şi preotul Ion Moţa, directorul ziarului “Libertatea” din Orăştie) pleacă la Washington (unde va ajunge la 29 iunie) pentru a face cunoscută opiniei publice şi guvernului american poziţia politică şi militară a României şi, totodată, revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria; imediat după sosirea în SUA, Vasile Stoica adresează secretarului Departamentului de Stat, Robert Lansing, o informare asupra luptei românilor pentru unitate naţională
– 1927: S-a născut Georgina Viorica Rogoz, prozatoare şi traducătoare; stabilită din anul 1985 în Germania; soţia scriitorului Adrian Rogoz (1921-1996)
– 1928: S-a născut regizorul şi scriitorul Mircea Săucan; stabilit din 1987 în Israel (m. 2003)
– 1928: S-a născut fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 2007)
– 1929: Este adoptată Legea asupra contractelor de muncă prin care sunt stabilite principii pe care şi astăzi le avem în vedere, printre care: “încheierea valabilă” a contractului era condiţionată de “respectarea regulamentului de muncă”, dar şi de anumite dispoziţii care restabileau echilibrul, dintre părţi, reducând diferenăa de poziţie pe care se situau părţile
– 1932: S-a născut Fănuş Neagu, prozator, dramaturg şi scenarist; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2011)
– 1933: S-a născut Romulus Vulpescu, poet, prozator şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri şi Alfred Jarry; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat “Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi “Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (m. 2012)
– 1946: S-a născut scriitorul şi publicistul George Arion
– 1946: A murit (s-a sinucis) poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit, din 1933 la Paris, publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (n. 1903). NOTĂ: Site-ul http://www.artline.ro/Ilarie-Voronca-29976-1-n.html menţionează ca dată a morţii 8 aprilie 1946, iar http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1475, menţionează 4 aprilie 1946
– 1950: S-a născut regizorul de teatru Silviu Purcărete; multe dintre spectacolele sale montate la Craiova (“Titus Andronicus”, “Ubu Rex”, “A 12-a noapte”) au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokyo, Melbourne, Montreal, Glasgow etc.); director, timp de şapte ani, din 1996, al Centrului Dramatic din Limoges, Franţa; în 2002 a înfiinţat, la Lyon, propria sa companie teatrală; regizează teatru sau operă în diverse ţări din Europa; în 2009 a semnat regia şi scenariul primului său film (“Undeva la Palilula”, programat să ajungă pe ecrane în 2011) – 65 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 3 aprilie, menţionând că data de 5 aprilie ar fi ziua în care „a fost trecut în acte”
– 1952: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu; a fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2007)
– 1964: S-a născut Marius Lăcătuş, fost internaţional de fotbal, antrenor
– 1965: A murit medicul Marius Nasta, unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890) – 50 de ani
– 1973: A fost făcută prima operaţie pe cord deschis din România, la Clinica chirurgicală din Târgu-Mureş, de o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa
– 1975: S-a născut actorul Alexandru Papadopol – 40 de ani
– 1992: A murit juristul Ioan Ceterchi; specialist în teoria statului şi a dreptului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1926). NOTĂ: Unele surse (http://legeaz.net/personalitati-juridice/ioan-ceterchi) menţionează ca dată a morţii 6 aprilie 1992
– 1996: A murit episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită “Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe, şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1921)
– 2006: A fost decisă înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România; cunoscută şi sub numele de Comisia Tismăneanu (după numele preşedintelui ei, politologul Vladimir Tismăneanu), aceasta a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării comunismului în mod oficial. NOTĂ: La 18.XII.2006 preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, Raportul întocmit de Comisia Prezidenţială Analiza Dictaturii Comuniste din România
– 2012: A murit artistul vizual Romul Nuţiu, principal reprezentant al expresionismului abstract în România (n. 1932)
– 2014: A murit actorul Radu Iţcuş (n. 1944) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Hanoi: Premierul rus, Dmitri Medvedev, efectuează o vizită oficială în Vietnam la invitația premierului vietnamez, Nguyen Tan Dung (5 -7 apr.)
– Cetatea Vaticanului: Papa Francisc va celebra, la – ora 10:15 (ora Romei) Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului în Piața Sf. Petru. După celebrare, Suveranul Pontif, de la balconul central al Bazilicii Vaticane, va rosti Mesajul de Paşti şi va împărţi binecuvântarea Urbi et Orbi (către Cetate şi lume)
Aniversări – Comemorări
– 1588: S-a născut filosoful englez Thomas Hobbes (m. 1679)
– 1883: S-a născut actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (m. 1950). NOTĂ: Site-ul Enciclopediei britanice, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/277615/Walter-Huston, menţionează ca dată a naşterii 6 aprilie 1884
– 1894: S-a născut designerul american de avioane Lawrence Dale Bell, fondator al companiei “Bell Aircraft” (1935) şi proiectantul primului aparat de zbor care a depăşit bariera sunetului, “Bell X 1″, în anul 1947 (m. 1956)
– 1899: S-a născut chirurgul american Alfred Blalock, care, împreună cu Helen B. Taussig, a găsit un tratament chirurgical pentru copiii născuţi cu sindromul „blue baby” (m. 1964)
– 1900: S-a născut actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (m. 1967) – 115 ani
– 1908: S-a născut actriţa americană de film Bette Davis (m. 1989)
– 1908: S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (m. 1989)
– 1916: S-a născut actorul american de film Gregory Peck (nume la naștere Eldered Gregory) (m. 2003)
– 1920: S-a născut scriitorul de origine britanică Arthur Hailey (m. 2004, la Nassau/Bahamas) – 95 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1925
– 1924: A murit zoologul german Victor Hensen; a introdus termenul de „plancton” (totalitatea organismelor marine, care trăiesc plutind în apa mării şi nu se deplasează (sau se deplasează pe distanţe milimetrice) (n. 1835)
– 1967: A murit biologul american Hermann J. Muller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1946 (n. 1890)
– 1979: A fost inaugurat complexul World Trade Center – WTC (110 etaje) din New York. NOTĂ: La 11.IX.2001, în urma unor atentate teroriste, de o amploare fără precedent, au fost distruse cele două turnuri gemene ale complexului WTC. La 12 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, în locul celor două turnuri gemene, a fost înălţat un turn de 298 de metri (World Trade Center 4) care este primul şi cel mai mic dintre cei cinci zgârie-nori care vor înlocui turnurile gemene distruse. Cel mai înalt zgârie-nori din complexul de cinci clădiri, supranumit Turnul Libertăţii, va fi inaugurat în 2014 şi va avea 541 de metri. Complexul va cuprinde un nou centru de transport public, un muzeu şi un memorial ridicat în cinstea celor 2.700 de oameni care au murit în 2001
– 1994: A murit Kurt Cobain, solistul formaţiei rock “Nirvana”, chitarist şi compozitor american (n. 1967)
– 1997: A murit poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a “generaţiei Beat” (n. 1926)
– 2005: A murit scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1976 (n. 1915) – 10 ani
– 2008: A murit Charlton Heston, actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1923). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924
– 2012: A murit omul de afaceri britanic Jim Marshall, creatorul amplificatoarelor cu acelaşi nume, utilizate de unii dintre cei mai mari chitarişti din muzică rock, supranumit “The Father of Loud” (n. 1923)
– 2012: A murit Ferdinand Alexander Porsche, nepotul fondatorului uzinelor germane Porsche şi creatorul celebrului model de automobil sport Porsche 911 (n. 1935)
– 2014: A murit Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară “The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (n. 1927) – 1 an
Sursa: RADOR