Simona este optimistă, înaintea meciului cu Serena
Publicat de Catalin Donose, 2 aprilie 2015, 07:37
După calificarea în semifinalele turneului de la Miami, constănţeanca Simona Halep şi-a asigurat un cec de 220.000 de dolari şi este optimistă înaintea disputei cu liderul mondial, Serena Williams.
Halep are o singură înfrângere în acest sezon în circuitul WTA, în sferturi la Australian Open, de atunci totalizând 15 victorii consecutive, ce i-au adus titlurile de la Dubai şi Indian Wells, iar acum este în cursă pentru al patrulea al anului (primul a fost la Shenzhen).
Halep şi Serena Williams (33 ani) ar fi trebuit să se întâlnească în semifinalele turneului de la Indian Wells, dar americanca s-a retras cu puţin timp înaintea meciului din cauza unei accidentări la genunchiul drept.
Serena a învins-o pe Simona, în 2011, în turul al doilea la Wimbledon, cu 3-6, 6-2, 6-1, în 2013, la Roma, în semifinale, cu 6-3, 6-0, şi la Cincinnati, în sferturi, cu 6-0, 6-4, şi anul trecut la Turneul Campioanelor, de la Singapore, în finală, cu 6-3, 6-0.
Simona s-a impus în faza grupelor la Turneul Campioanelor, cu 6-0, 6-2, la care se adaugă victoria fără joc de la Indian Wells.
Meciul cu Serena Williams va avea loc vineri dimineață, la ora 4, ora României și va fi transmis în direct la Dolcesport 1.