Învățământul militar recrutează tineri la Constanța
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 31 martie 2015, 11:00
Centrul Militar Zonal (CMZ) Constanţa anunță tinerii interesați de continuarea studiilor în instituţiile militare de învăţământ că desfăşoară activităţi de recrutare.
Mai multe locuri sunt disponibile în instituţiile militare de învăţământ superior, postliceal şi liceal din toată țara, în baza prevederilor „Planului de şcolarizare în instituţiile militare de învăţământ în anul de învăţământ 2015 – 2016”.
Reprezentanţii CMZ Constanţa spun că sunt 35 de locuri disponibile în instituţia militară de învăţământ superior din Constanța – Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, din care patru sunt pentru fete și 31 pentru băieți.
Totodată, locurile disponibile în instituţiile militare de învăţământ postliceal din Constanța sunt cele de la Şcoala de maiştri militari a Forţelor Navale „Amiral I. Murgescu”, în număr de 57 (51 pentru băieți, șase pentru fete).
Pentru informaţii şi depunerea dosarului de candidat vă puteți adresa Biroului informare – recrutare Constanţa din CMZ Constanţa, str. Mircea cel Bătrân nr. 106, telefon 0241.619870.